Iubitule, aprindem și noi focul?

S-a făcut cam rece. De ceva timp îmi simt sufletul cum tremură, și nu de prea bine, ci de prea frig; îți simt răsuflul rece cum îmi îngheață pielea cu fiecare cuvânt pe care mi-l spui, în loc să mi-o încălzească cu fiecare privire.

Ne-am așezat împreună pe canapea, eu singură într-un ocean înghețat de lipsuri și dorințe neîmplinite, tu - protejându-ți sufletul de răcoarea dintre noi, punându-ți haine tot mai groase de care eu nu mai pot trece. Eu îți spun că mi-e rece, tu ridici din umeri, căci am văzut cum ți-ai îmbrăcat sufletul în pulovere de indiferență și nepăsare pentru a te proteja de frig, și parcă nici să te condamn nu pot, căci poate și eu aș face la fel dacă aș reuși să îmbrac aceste pulovere. Eu te rog să-ți reaprinzi căldura sufletului, ca să mă pot și eu adăposti acolo de vântul rece, ce sufla de ceva vreme, între noi, iar tu îmi spui că ți-au cam înghețat, de un timp, sentimentele.

Îmi frec mâinile și mă apropi de tine. Îmi deschid sufletul către tine după o perioadă atât de lungă de timp. Vezi? E încă jar, încă mai putem reaprinde focul. Te rog, ajută-mă să-l reaprind cât încă mai pot.
Tu ți-ai oprit căldura când sufletul tău n-a mai primit atenție și timp, și-mi spui că nu mai găsești nicio scânteie ca s-o poți reaprinde. Te rog să cauți mai bine în interiorul tău, acolo unde zac amintirile cu noi, unde ai adăpostit primele noastre săruturi, privirile galeșe ce ni le aruncam dimineața ori seara, cuvintele de te iubesc și mi-e dor de tine, atingerile timide ale mâinilor noastre când - credeam noi, uneau două destine. Le-ai găsit, așa-i? Sunt încă acolo? Spune-mi că în cămara aia este cald și bine, spune-mi că au rămas resurse chiar și doar pentru un singur foc.

Mai ști când îmi spuneai - pe vremea când trupurile nostre lipite și sufletele nostre împreună ne încălzeau viața, că ți-e sufletul prea plin de mine? Acum doar te rog, caută rămășițele iubirii noastre ca să reușim să reaprindem flacăra pasiunii înainte ca jarul din mine să se stingă.

Te uiți la mine și-mi spui că nu înțelegi, ca și cum, de ceva vreme, vorbim limbi diferite, ai ochii goi și mintea absentă și-mi amintesc cum îți râdea sufletul și îți sclipeau ochii la fiecare te iubesc.

Iubitule? Te iubesc ! Și chiar vorbesc serios, chiar dacă îți sună a glumă, privind în urmă la vremea în care nu mai aveam timp de tine, de noi, din cauza neînțelegerilor. Haide, spune-mi că ți-am dat scânteia și că ai reușit să-ți reaprinzi iubirea , căci simt că am înghețat.

Deci, iubitule, aprindem și noi focul?

În viață este despre alegeri

N-a fost niciodată simplu să alegem, sau cel puțin - pentru mine nu a fost. Dacă alegerile zilnice, obișnuite (cu ce mă îmbrac, ce vreau să mănânc, ce citesc, dacă scriu sau nu, etc) sunt alegeri ușoare, rapide, fără prea multe dezbateri în minte mea, ei bine când vine vorba de alegeri ceva mai importante (unde vreau să petrec Crăciunul sau Revelionul, vreau să merg sau nu acolo, dacă voi purta sau nu acea discuție importantă) și cele importante (ce facultate aleg, ce job îmi doresc, ce persoane primesc în viața mea, etc) se dă o luptă destul de grea în interiorul meu. Se fac liste cu plusuri și minusuri, se aduc pro și contra argumente, se cer sfaturi, se analizează, se verifică posibilitățile și dorințele, apoi aleg, însă uneori nu mă împac 100% cu decizia pentru că îmi dau seama că orice aș alege, nu mă mulțumește total.

La început alegeam pentru că așa voiau alții (mama, tata, bunicii, etc), mai apoi am început să aleg pentru că așa consideram că e mai bine (nu-l supăr pe x sau y, mulțumesc majoritatea persoanelor, nu trăiesc cu rușine (???), mă încadrez în tiparul de copil cuminte(???) și educat), iar în ultima vreme am ajuns să aleg cu sufletul. Iar de când aleg cu sufletul, sunt mult mai împăcată cu mine. NU 100%, nici pe departe, căci mai am mult de lucru pentru a ajunge acolo, dar mă gândesc „o să se super x, dar eu asta îmi doresc”, „y consideră că nu e bine, dar eu sunt mulțumită cu mine”, „ z își dorește să nu fac asta, dar eu asta vreau”, „poate că nu e bine pentru că lume, și principiile altora, și ceea ce am învățat de mică, dar eu sunt mulțumită cu mine” etc. Sigură că faptul că rănesc (sau întristez) persoanele din jurul meu, nu e nici pe departe îmbucurător, dar mă gândesc bine, analizez de ce consider că nu e bine, de ce alții se întristează pentru asta, pun zeci de de ce-uri, iar dacă în urma acestora, tot aleg acea cale, atunci o aleg mulțumită cu mine.

Cum spuneam, este greu să facem alegeri, chiar și din cele mai simple, mai ales dacă încercăm ca alegerile noastre să fie acceptate și înțelese și de oamenii din jurul nostru, dar nu trebuie să uităm ce e mai important, adică ceea ce credem, considerăm, ne dori noi. Ceea ce ne face nouă bine și de aduce nouă împlinire și mulțumire.

Așa că alegeți cu grijă, dar nu uitați să vă puneți pe voi în alegeri și atunci când aveți o alegere foarte dificilă de luat, stați și vă gândiți singuri cât timp aveți nevoie, apoi alegeți ceea ce credeți că este cel mai bine, din toate punctele de vedere.

Nevoia de a spune ce simt și incapacitatea de a o face

„Nu sunt ok cu asta”
„Îmi doresc să facem altceva”
„Acum nu vreau să stau cu tine pentru că sunt supărată”
„Nu vreau să fac asta”
„Mă deranjează foarte tare că ai făcut acest lucru”
„Te iubesc”
„Mi-aș dori să...”
„Am nevoie de...”
„Vreau să îmi spui că mă iubești așa cum sunt”
„Asta mă face fericită deci asta voi face”
„Nu mă simt comod să merg acolo”
„Mi-e frică că într-o zi n-o să mă mai iubești”
„Îmi pare rău pentru cum te-am făcut să te simți”
„Îmi doresc să vin cu tine, chiar dacă nu îți e tocmai comod să mă iei”
„M-a deranjat cum s-a comportat X cu mine”
„Mă doare că ai ales să faci asta”
„Astăzi m-ai făcut să nu am încredere în mine”
„Îmi pare rău că nu pot fi lângă tine”
„Îmi pare rău, dar nu sunt de acord cu tine”
„Mi-aș dori să fii lângă mine”
„Am nevoie să îmi spui că totul va fi bine”
„Am nevoie doar să mă asculți”
„Aș vrea să îți ceri iertare pentru ce mi-ai spus sau ai făcut”
„Prezența acestor oameni nu îmi face bine”
„Te-aș ruga să nu îmi mai spui asta niciodată”
„Mi-e frică”
„Știu că tu preferi să fac asta, dar eu nu îmi doresc asta ”
„Asta e ceea ce simt pentru tine”
„Am nevoie să îți spun de ce am făcut ceea ce am făcut”
„Am nevoie de tine”
„Comportamentul tău îmi face rău”

Astea, și multe altele, le-am avut de spus de atât de multe ori. De câte ori le-am spus? De prea puține sau niciodată. În unele momente îmi strigau atât de tare în minte, însă eu nu reușeam să le eliberez, să le spun. De multe ori aș fi avut multe de spus, dar de cele mai multe ori nu le-am spus, de ce?
De frică. Din frica de a nu răni persoanele pe care le iubesc, din frica de a nu pierde persoanele din viața mea, din frica de a nu fi ascultată și înțeleasă, din frica de a fi judecată, de frica consecințelor ce puteau să urmeze, din frica de a nu conta, din frica de a nu mai fi iubită. Dar și pentru că nu știu cum s-o fac. De multe ori știu atât de bine ce simt, și aș vrea atât de tare să o spun, dar nu reușesc, pentru că nu știu cum s-o fac; mă blochez și nu reușesc să scot niciun cuvânt, și cum timpul acoperă momentul, mi-e tot mai greu să spun ce aveam de spus.

Am început de mică să scriu, pentru că nu simțeam că am cu cine să vorbesc, pentru că nu mă simțeam ascultată, pentru că nu am fost încurajată să spun ce simt, pentru că simțeam că nu contează ce simt sau cred eu, pentru că nu era timp ca eu să spun ce mă doare, și pentru că altele. Și am început să scriu, să scriu ce simt, ce îmi face rău, ce mă doare, ce mă face fericită, ce îmi doresc. Și atunci m-am simțit eliberată, și mi-am zis că e bine așa. La un moment dat nevoia de a spune cu voce tare, persoanelor care simțeam că trebuie să audă ce am de spus, a devenit o nevoie principală. Așa că am început să mă deschid, încetul cu încetul, la început doar cu momentele care mă făceau fericită, doar cu ce îmi făcea bine, dar la un moment dat, m-am oprit din a progresa. Și mi-am zis că nu trebuie să fac asta, că mi-e bine așa. Mi-era atât de frică să spun ceea ce simt.

NU a fost bine, și pe termen lung asta mi-a dăunat foarte mult. Am început să am o atitudine mai agresivă, să mă enervez foarte repede și din nimicuri, să izbucnesc agresiv verbal, să critic, să-mi manifest nemulțumirile într-un mod, cel puțin, deranjant, să fiu irascibilă. Pentru că avem nevoie să eliberez tot ce am ținut în mine, pentru că n-am mai putut să țin înăuntrul meu, pentru că era prea greu de dus în spate, era o povară prea mare. Toate nevoile neîmplinite, toate neajunsurile emoționale, toate rănile, toate s-au adunat și n-am mai putut să le car în spate, n-am mai putut. Și nu am știut cum să reacționez altfel, nu am știut să spun ce mă deranjează de fapt, n-am știut să mă fac auzită. Și când am eliberat puțin din durerea provocată de atâte nevoi nespuse, de atâtea sentimente închise, când am realizat că am un comportament deranjant, m-am închis înapoi, pentru că nu știam ce altceva să fac, pentru că nu știam cum să fac altfel.

Nici acum nu e bine, chiar dacă acum îmi pot controla mult mai mult comportamentul; și fac asta pentru că am reușit să îmi cunosc emoțiile și să le stăpânesc, nu pentru că m-am eliberat de ele, nu am rezolvat problema, doar o țin sub control. Și acum car după mine atâtea sentimente nespuse, dureri și neînțelegeri, frici pentru că nu știu cum să le spun, pentru că mi-e frică să le spun. Am realizat prea târziu cât de mult rău îmi face că nu am vorbit atunci despre ele, și știu că până nu le spun, nu mă voi elibera niciodată, dar e extrem de greu de făcut.

Am hotărât să o fac, să lupt cu mine pentru a o face, am hotărât să mă fac ascultată și auzită, am hotărât să le spun oamenilor ce simt, dar e unul dintre cele mai grele lucruri pe care le-am făcut până acum. E foarte greu să lupt cu toate aceste frici, este foarte greu să învăț să spun ce simt după atâți ani, este foarte greu să comunic durerile mele, dar și mai greu este să le mai țin în mine. Am o nevoie uriașă de a spune ce simt, și trebuie să-mi împlinesc această nevoie; trebuie pentru a merge mai departe fără poverile trecutului.

Dacă aveți nevoie neîmplinite din trecut, dacă aveți răni încă deschise, dacă aveți cuvinte nespuse, face-ți-vă timp și ocupați-vă de ele, cu cât va fi mai târziu, cu atât mai greu va fi.

Sursă fotografie