Tu știi cel mai bine, ce-ți face bine

Probabil undeva, la nivel fundamental, ai mai auzit asta. Probabil undeva destul de jos în mintea și sufletul tău, știi asta. Și probabil undeva adânc adânc în subconștientul tău, crezi asta. Dar...

Cum se face că totuși, știind asta, tot mai asculți de alții atunci când îți spun ce e bine pentru tine? 

Cum se face că totuși uiți să te uiți în tine, și-i lași pe alții să se uite la tine și să te îndrume când tu deja știi drumul? 

Cred eu, că toate aste vin din nesiguranță, frică, rușine, neîncredere în propria persoană și propriile nevoi și dorințe, din frica de a nu greși, de a nu dezamăgii.

În plus, majoritatea dintre noi n-am fost învățați de mici să ne înțelegem și satisfacem propriile nevoi. Mama știa mereu mai bine cât trebuie să mănânci pentru a te sătura, bunica știa mai bine când ți-e prea frig, căci prea cald nu putea să-ți fie niciodată, tata știa mai bine ce profesie ți s-ar potrivi, vecinul știa ce ai nevoie, mătușa știa ce te supără și așa mai departe. În definitiv , toți știau mai bine decât noi care ne sunt nevoile. Nu? Păi nu ...

Oricum, am crescut cu toți și acum e greu să ne identificăm nevoile reale, pentru că în realitate, noi știm cel mai bine când și ce ne face bine. Dar cum știm asta, când de fapt, n-o știm? Cum știm asta când de fapt, încă de când ne-am născut răspunsurile la aceste întrebări au fost cumva suspendate, și înlocuite cu răspunsurile altora? 

Dar ... oricât de convingători au fost cât am fost copii, adolescenți și chiar adulți, ce e cel mai bine pentru mintea, corpul și sufletul nostru știm chiar noi. Răspunsurile sunt aici, în interiorul nostru așteptând doar să fie găsite ca mai apoi, adevăratele nevoi să fie real îndeplinite, de către noi.

Acest "bine" nu e general valabil, și clar ce e bine pentru unul, nu va fi pentru celălalt, oricât de similare ar fi nevoile, oricât de similar ne-au fost îndeplinite "nevoile" de către alții. 

Deci dacă mie mi-e bine, doar într-un tricou și-o geacă subțire la 0 grade afară, poate tu ai nevoie de-un întreg arsenal de haine. La fel cum dacă ție ți-e mai bine alergând de colo colo, vorbind cu oamenii, făcând munca de teren, poate mie mi-e cel mai bine într-un scaun în fața computerului, departe de alții.

Suntem unici, cu unele nevoi comune și unele individuale, iar la fiecare dintre acestea, satisfacerea lor stă în mâinile noastre(de la o anumită vârsta, bineînțeles).

Deci, fă ce te face fericită, mănânca ce-ți face bine, dormi cât ai nevoie pentru a fi odihnit, citește cărțile care îți plac și te ajută, întâlnește-te, iubește, căsătorește-te și fă copii cu cel/cea alături de care ești cu adevărat bine. 

Corpul tău, nevoile tale, deciziile tale. Tu ști cel mai bine, ce-ți face bine, nu mama, nu tata, nu vecinii, nu prietenii. Ei te pot ajuta cu sfaturi și îndrumări, dar depinde de tine identificarea și îndeplinirea nevoilor tale .

Doi ani de Puki

 

Astăzi se fac doi ani de cand am adus acasă un iepuraș mic, roșcat cu ochii negrii. N-aveam idee nici dacă e mascul sau femelă, nu că ar fi contat în vreun fel, dar e femelă, Puki e o ea. 

Am luat-o împreună cu o cușcă mică albastră, fără nicio informație legată de sexul sau vârsta ei, cu otită (aveam să aflu puțin mai târziu) și cu garanție - practic în cazul în care murea în primele 7 zile îmi dădeau altul ??? - așa avea să inceapă călătoria mea cu ea: ea mică, speriată dar curioasă, eu încă cu sufletul bucăti pentru iepurașul meu cu ochi albastrii. 

Ne-am adaptat pe drum. Eu - mult mai bine pregatită pentru ea decât pentru Axi, cu cușca și litiera pregătită, cu mâncare mult mai calitativă, cu mai multe informați despre ce are nevoie ea; ea curajoasă dar precaută, cu nevoie de atenție, încă speriată uneori, alteori extrem de lipicioasă.

Am trecut împreună prin otita luată de la petshop, a urmat o conjunctivită, a căzut și s-a lovit la cap, și o infecție cauzată de purici, renovarea apartamentului, mutarea într-un loc nou și multe altele mai mici.

Am petrecut fiecare zi împreună cu excepția perioadei în care s-a renovat apartamentul(când a stat la mami la sat pentru mai bine de o lună). 

A fost acolo mereu, tăcută dar prezentă, dulce, speriată, răutăcioasă, posesivă. Și eu am fost acolo mereu. Am luat-o peste tot cu mine, cu cortul ( urăște sa fie afară mai mult de 15 minute), cu trenul peste tot, la bunici, acasă sau oriunde stăteam mai mult de 12 ore. Cred c-au mai fost vreo două momente în care am lăsat-o la mami, o dată când am mers la Brașov într-o mini excursie și eventual încă o dată, în rest după mine a fost. 

Acum e liberă, cât de liber poate fi un animal ținut în apartament. Are toată casa la dispoziție, deși își preferă balconul, și dormitorul - sub pat. E un iepuraș care nu face prea multe și totuși face atâtea. Având-o pe ea, n-am fost niciodată singură. 

Bine, de curând ni s-a alăturat și un pisic alb cu negru, energic și deloc leneș, care o cam stresează și îi disturbă liniștea, dar despre asta poate în altă postare.

La mulți mulți ani alături de mine, iepuraș cu ochii negri. Ești exact ce am nevoie.