Probabil undeva, la nivel fundamental, ai mai auzit asta. Probabil undeva destul de jos în mintea și sufletul tău, știi asta. Și probabil undeva adânc adânc în subconștientul tău, crezi asta. Dar...
Cum se face că totuși, știind asta, tot mai asculți de alții atunci când îți spun ce e bine pentru tine?
Cum se face că totuși uiți să te uiți în tine, și-i lași pe alții să se uite la tine și să te îndrume când tu deja știi drumul?
Cred eu, că toate aste vin din nesiguranță, frică, rușine, neîncredere în propria persoană și propriile nevoi și dorințe, din frica de a nu greși, de a nu dezamăgii.
În plus, majoritatea dintre noi n-am fost învățați de mici să ne înțelegem și satisfacem propriile nevoi. Mama știa mereu mai bine cât trebuie să mănânci pentru a te sătura, bunica știa mai bine când ți-e prea frig, căci prea cald nu putea să-ți fie niciodată, tata știa mai bine ce profesie ți s-ar potrivi, vecinul știa ce ai nevoie, mătușa știa ce te supără și așa mai departe. În definitiv , toți știau mai bine decât noi care ne sunt nevoile. Nu? Păi nu ...
Oricum, am crescut cu toți și acum e greu să ne identificăm nevoile reale, pentru că în realitate, noi știm cel mai bine când și ce ne face bine. Dar cum știm asta, când de fapt, n-o știm? Cum știm asta când de fapt, încă de când ne-am născut răspunsurile la aceste întrebări au fost cumva suspendate, și înlocuite cu răspunsurile altora?
Dar ... oricât de convingători au fost cât am fost copii, adolescenți și chiar adulți, ce e cel mai bine pentru mintea, corpul și sufletul nostru știm chiar noi. Răspunsurile sunt aici, în interiorul nostru așteptând doar să fie găsite ca mai apoi, adevăratele nevoi să fie real îndeplinite, de către noi.
Acest "bine" nu e general valabil, și clar ce e bine pentru unul, nu va fi pentru celălalt, oricât de similare ar fi nevoile, oricât de similar ne-au fost îndeplinite "nevoile" de către alții.
Deci dacă mie mi-e bine, doar într-un tricou și-o geacă subțire la 0 grade afară, poate tu ai nevoie de-un întreg arsenal de haine. La fel cum dacă ție ți-e mai bine alergând de colo colo, vorbind cu oamenii, făcând munca de teren, poate mie mi-e cel mai bine într-un scaun în fața computerului, departe de alții.
Suntem unici, cu unele nevoi comune și unele individuale, iar la fiecare dintre acestea, satisfacerea lor stă în mâinile noastre(de la o anumită vârsta, bineînțeles).
Deci, fă ce te face fericită, mănânca ce-ți face bine, dormi cât ai nevoie pentru a fi odihnit, citește cărțile care îți plac și te ajută, întâlnește-te, iubește, căsătorește-te și fă copii cu cel/cea alături de care ești cu adevărat bine.
Corpul tău, nevoile tale, deciziile tale. Tu ști cel mai bine, ce-ți face bine, nu mama, nu tata, nu vecinii, nu prietenii. Ei te pot ajuta cu sfaturi și îndrumări, dar depinde de tine identificarea și îndeplinirea nevoilor tale .