Lumea poate fi privită în atâtea feluri, de atâția ochi
încât cu greu ne mai dăm seama care e cu adevărat realitatea, care e adevărul.
Putem fura, putem
minții, ne putem minții pe noi, dar noi cunoaștem adevărul și mereu adevărul
rămâne adevăr. Putem minții despre ce credem, despre ce ne dorim, ce simțim,
cine suntem, cine vrem să
fim, pe cine ne dorim și multe altele, iar motivele sunt multe și diferite, însă
noi știm adevărul, și doare atât de tare că noi știm că mințim, că ne prefacem,
continuăm să mințim știind cât suntem de lași încât nu avem curajul să luptăm
cu noi și să recunoaștem adevărul.
Până la urmă poate reușim să recunoaștem adevărul, cel puțin
pentru noi și să-l acceptăm, dar ne oprim aici. Cum putem să-l recunoaștem în
fața celorlalți când ceilalți nu înțeleg, când ceilalți judecă și
interpretează?
Ce se întâmplă atunci când reușim cu adevărat să recunoaștem
adevărul, indiferent de interpretări sau consecințe? Ne simțim mai aproape de
noi, sau doar ne îndepărtăm de ceilalți?
Până la urmă, de ce mințim? Eu cred că mințim de frică, de
grijă, din egoism, din disperare, din precauție. Mințim pentru că știm că nu
vom fi înțeleși, mințim pentru că vom fi judecați, excluși, abandonați. Mințim
pentru că ne este frică de consecințe, ne este frică că persoanele ar putea
pleca din viața noastră. Uneori mințim doar pentru noi, pentru a ne face nouă
bine indiferent de consecințele abătute asupra celorlalți, alteori mințim
pentru că vrem să protejăm, sau pentru că suntem disperați, sau poate pentru a
evita un conflict. Și cel mai grav e când ne mințim și pe noi, pentru că nu
vrem să acceptăm adevărul, pentru că vrem să credem, gândim, simțim altceva.
Și poate, da, adevărul ne îndepărtează de ceilalți, dar oare
aveam nevoie de oameni care ne lasă baltă doar pentru că nu suntem cum credeau
ei că vom fi? Persoane care ne abandonează doar pentru că nu suntem ca ei,
persoane care o să iasă din viața noastră prima dată când ei se vor simți
trădați deși noi nu am făcut altceva decât să spunem și facem ce simțim. Avem
nevoie de astfel de persoane?
Dar pentru persoanele pentru care contăm, pentru persoanele
care ne înțeleg și ne respectă, adevărul doar ne va apropia de ei, va distruge
zidul dintre noi pe care noi l-am ridicat din teamă – teama de a nu fi judecați
și neînțeleși, și va favoriza o relație sănătoasă, onestă și de încredere.
Da, adevărul doare, poate toți am simțit asta, dar avem
datoria morală față de persoanele pe care le iubim, persoanele care ne sunt
devotate, să fim sinceri cu ele, să le respectăm. Și da, există și persoane care nu pot face față
adevărului, dar consider că este mai sănătos ca orice minciună îmbrăcată
frumos. Sinceritatea înseamnă respect, iubire și încredere.
Încrederea e atât de prețioasă, însă și atât de fragilă. De ce să o distrugem cu o minciună? De ce să lăsăm să se facă crăpături în zidul încrederii pe care ceilalți o au în noi?
Haideți să avem încredere în persoanele de lângă noi și în
noi, haideți să fim sinceri și deschiși. Noi avem nevoie de asta, oamenii au
nevoie de asta, relațiile au nevoie de asta pentru a se dezvolta armonios, frumos și curat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu