Scopul vieții este de a ... căuta?

Participând azi la cursul festiv prin care am celebrat terminarea facultății (teoretic, căci practic mai avem vreo șase săptămâni de facultate), ascultând - mai mult dezinteresată, discursurile mecanice cu aproape zero emoții ale câtorva profesori, ceea ce a spus o doamnă profesoară m-a pus serios pe gânduri. Spunea că toată viața suntem într-o continuă căutare și că la final este mai importantă căutarea decât ceea ce am găsit, în cazul în care am găsit ceea ce căutam, sau în orice caz.

Am stat puțin să mă gândesc la asta, să diger bine ideea, și îi dau dreptate. Suntem într-o continuă căutare, căutare de lucruri materiale, sentimente, persoane, chiar și propria persoană. Căutăm răspunsuri, soluții, idei, cuvinte, rezolvări, drumuri, direcții. Mereu, zi de zi.

Începem să le căutăm de când suntem mici și nu cred că terminăm să căutăm niciodată. Deci suntem într-o continuă căutare, chiar dacă nu mereu găsim ceea ce ne dorim. Și oricum, de multe ori, cred că ne dorim mai mult să căutăm decât să găsim.

Cel puțin eu, prin căutare descopăr lucruri despre mine, despre lume, despre oameni, despre sentimente. Și asta în timp ce caut cu totul altceva. De aceea nici nu mai are importanță dacă am găsit sau nu ce căutam, că am găsit sau câștigat altele.

Din păcate această căutare care este atât de firească se petrece în grabă. Nici nu așteptăm să găsim căci căutăm altceva, și altceva, și altceva. Pe unele le găsim din zbor dar nu ne dăm seama, pe altele nu le găsim niciodată, dar nici asta nu ne dăm seama uneori.

Uneori căutăm ceva ce ne pare atât de important, de parcă viața nostră ar depinde de acel ceva, iar atunci gând îl găsim nu numai că nu suntem satisfăcuți, dar nici nu avem nevoie de acel ceva. Deci aveam nevoie să căutăm, nu să găsim.

Măcar de ne-am opri din când în când din această căutare disperată să vedem câte și mai câte am găsit, câte avem, câte trăim. Este în natura noastră să căutăm, dar ar fi atât de bine dacă am face-o mai puțin agitat, mai atenți, mai cu ochii și mintea deschisă, mai fără grabă. Măcar uneori. Nu de alta, dar căutăm o viață fericirea și de atâtea ori trecem pe lângă ea, căci în căutarea noastră disperată ajungem să privim doar în față, fără imaginea de ansamblu.

Acum, stând și gândindu-mă realizez că și eu sunt într-o continuă căutare, care însă a depășit viteza normală. Trebuie să mai fac câte o oprire din când în când. Cu toții ar trebui. E frumos să cauți, e frumos și atunci când găsești dacă de asta avem nevoie, dar de asemenea e frumos și atunci când ne oprim din tot și suntem doar atenți; la noi, la alții, la lume, la viață.

Așadar spor la căutat în continuare, face-ți-o echilibrat încât  să fie o plăcerea acest drum al căutării. Și mai opriți-vă din când în când, atunci când simțiți nevoia. E obositor să cauți fără oprire. So, take a break.


Sursă fotografie