La noi nu este vorba de cifre, de distanțe, de caractere, de locuri sau de alte persoane. La noi este vorba doar de noi și de emoții. La noi este vorba despre fiecare în parte, dar mai ales despre noi împreună, oricând, oriunde, oricum, în orice fel.
Și poate că da, cândva am avut nevoie de ore de vorbit la telefon, la mii de cuvinte spuse sau deduse, de sute de momente împreună, de zeci de emoții, trăiri, simțirii, poate că da, am avut nevoie de toate astea pentru a ajunge aici, dar odată ajunse aici, nu mai este vorba decât de noi. Și în continuare sunt și vor mai fi, ore, momente, emoții, trăiri, vise, jocuri, copilării, nopți și zile și ani.
Și zâmbesc doar când mă gândesc la noi, la cum viața ne-a adus împreună ca să nu ne fie greu să ne găsim, căci sigur ne-am fi găsit, sigur am fi tânjit, fiecare în parte, după completitudinea pe care o formăm doar împreună. Zâmbesc și visez la viața noastră împreună, după 5, 10, 20 de ani. Îmi râde sufletul când vorbim de cum o să fim noi două, celelalte două mame pentru copii tăi, atunci când vor fi, cum o să ne organizăm ca să te ajutăm și să nu te lăsăm nicio clipă să te simți deznădăjduită sau singură. Sau cum vorbim despre mutatul în aceeași casă, chiar și acum la mai mult de zece ani de când am vorbit prima dată de asta. Iubesc cum ne potrivim programele pentru ca totul să fie împreună, cum facem planuri, și cum le executăm, pas cu pas, punct cu punct. Ador nebunia dintre noi, și din familia noastră, o nebunie atât de frumoasă încât simt că fără ea nici măcar n-am putea exista. Iubesc când simțim la fel, când avem aceleași emoții, când simțim și gândim atât de la fel, și iubesc și mai mult, când mă gândesc, totuși, cât suntem de diferite, ce percepții diferite avem, și cum fiecare vrea altceva, dar cumva, undeva, avem punctele alea comune care ne leagă dincolo de spațiu timp, pământ sau cer.
Nimic nu pare mai normal și mai natural decât ce avem noi, și îmi dau seama cât de special este când alți oameni nu pot înțelege, sau rămân fascinați de cum suntem, de cine suntem împreună. Mereu am știut că e special, și extraordinar de frumos, și de adevărat, și de sincer și real, și de al nostru. Avem acest „al nostru” care a devenit orice ce ne este comun, orice ce avem împreună. Adică, până și animalele le împărțim, și sunt „ale noastre”, ca multe altele, încă negociem la iubitul știe-ea-cui.
Știți? Când suntem împreună , și suntem des, foarte des, când ne bucurăm împreună, și zâmbim, și suntem fericite, mi se pare că și cerul se deschide în fața legăturii noastre, că tot universul apreciază frumusețea și unicitatea cu care a fost creată. Asta simt eu pentru noi, că atunci când suntem împreună, și cerul se deschide în fața noastră.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu