Stau așa uneori, și mă gândesc

Stau uneori așa, și mă gândesc la toate, la mine, la alții, la viața mea, la fericire, la oameni, la împliniri.
Uneori, foarte rar, mă gândesc că poate, ar putea fi mai bine. Dar de mii de ori pe zi mă gândesc cât mi-e de bine, cât sunt de fericită, de bine, de înconjurată de oameni superbi.
Uneoir îmi fac planuri, îmi doresc multe și mă gândesc ce greu mi-e să le fac realitate. Alteori știu că totul va fi bine, că într-un fel sau altul, voi ajunge acolo, la steaua mea, pe drumul meu, la visul meu, către destinația mea.
Știu că dacă voi merge pe drumul făurit de inima mea, voi merge doar spre bine, spre frumos, spre progres, dar mai ales spre linișe și fericire.
Mi-e bine aici, unde sunt acum, cum sunt acum. Aș fi putut să fiu mai bine? Nu știu, probabil. Mai bine poate că da, mai fericită, probabil că nu.
M-am lăsat de urmat drumuri haotic, de ascultat alte voci, de ales doar cu mintea și fără inimă. Ambianța dintre ele două, echilibrul dintre minte, suflet și corp, mi-e cel mai bun, mai drag și mai priceput călăuzitor.
Mai stau și mă gândesc la alții, la oameni, la fapte, la durere, dar mai ales la nefericire. La nefericirea și durerea altora, la cât le e la unii de greu, la cât mi-e de bine mie, cât sunt de norocoasă.
Mă gândesc la oamenii din viața mea, și cum la cât îi iubesc, la cum suntem noi împreună, încât nu pot să-mi găsesc cuvinte să vorbesc despre ei. Atât sunt de buni și atât de perfect se potrivesc la mine în viață.
Mă mai gândesc și la nefericirea mea, la momentele mai puțin bune, la durere și neputință. Și atunci încep să plâng, să-mi descarc sufletul, să-mi las inima să țipe de durere, de neputință, de tristețe. Și stau așa, minute bune, cu lacrimile curgându-mi șiroaie pe obraji, cu fața înfundată în pernă. Și mă descarc, inima mi se potoleșe, sufletul mi se deschide din nou, și mă bucur din nou de ce am, de viața mea și de persoanele din ea.
Mă gândesc la multe. Prind momente în care să stau și să simt, să mă simt, să mă ascult, să mă împac cu mine, în cazul în care, în vreun moment al zilelor, mai uit de mine și de ce simt.
Mi-e bine cu mine, mi-e bine cu viața mea, mă simt bine în pielea mea, mi-e bine în familia mea. Sunt împăcată cu tot ce am.
Sunt tristă uneori, fericită des, euforică, plină de optimism, plină de bucuire copilărească, plină de întrebări, curioasă, nereăbdătoare, timidă.
Mă gândesc la toate. Din când în când, atunci când mă opresc puțin din trăit.