joi, 5 decembrie 2019

La mulți ani, mama mea !



Au trecut 48 de ani de cand mama ta( bunica mea), te-a ținut în brațe pentru prima dată, de când părinți tăi te-au cunoscut pentru prima dată. Eu nu te cunosc de 48 de ani, căci te-am avut și m-ai avut aproape 25. Dar acești ani mi-au fost deajuns, nu numai să te iubesc, ci să construim o relație, ce poate trece peste orice și depăși orice bariere.
Nu-mi găsesc cuvintele, mi-e greu să-ți spun ce simt pentru tine, și ca niciodată, cuvintele parcă nu pot descrie ce e între noi, nu pot descrie ce simt și-mi doresc pentru tine.
Când am venit pe lume, la tine-n viață și brațe, eu n-am ales; ai ales tu pentru amândouă. Ai ales să mă ai, și ai ales să-mi fii alături și mamă pentru toată viața, te-ai urcat într-un tren din care nu aveai să mai cobori niciodată, iar tu știai prea bine asta, și totuși te-ai urcat fericită în călătoria vieții tale. Aceea de a fi mamă. Te-ai aventurat pentru prima dată în această călătorie, cu vreo doi ani înainte, când l-ai avut pe fratele meu și apoi ai ales s-o iei de la capăt.
Acum, după atâția ani, nu pot decât să-ți mulțumesc pentru decizia luată, pentru dorința și iubirea ta pentru mine.
Nu știu ce ai simțit mereu, dar știu că n-a fost tot timpul ușor, că te-a durut uneori, că ți-a fost greu, poate că de multe ori ai fi vrut să pleci departe, dar ai rămas mereu aici, lângă noi, în ciuda a tot ce a fost urât și greu în viața ta.
Te-ai mulțumit mereu cu puțin, și m-ai învățat și pe mine să fac asta. N-ai avut pretenții de la viață, ci ai trăit-o cât mai simplu și mai liniștit posibil, nedorindu-ți nimic mai mult.
Mi-ai fost exemplu prin bunătatea ta, calm și puterea de sacrificiu și adaptare. Cel mai mult mi-ai fost exemplu prin toleranța de care ai dat dovadă, prin puterea de a-ți schimba ideile preconcepute, de a înțelege aspecte și idei de care nici n-ai știut că ar fi posibile. Te admir pentru discreție față de noi, copii tăi, dar și față de părinții tăi sau prietenele tale. Știu că de multe ori ai vrea să știi mai multe, să afli, să știi ce simțim sau ce ne dorim, însă dacă noi nu suntem deschiși, știi să aștepți, fără să insiști pentru când vom fi pregătiți să ne deschidem.
Te admir pentru puterea pe care ai avut-o, pe când erai tânără în brațe cu doi copii mici. Te admir pentru faptul că, deși viața nu ți-a fost ușoară, nu te-ai plâns că ți-e greu, sau că nu mai poți. Te admir enorm, mai ales, pentru că, deși erai tânără și aveai doi copii, când n-ai mai putut, ai avut curajul s-o iei de la capăt și să lupți pentru o viață liniștită. Te admir pentru toată iubirea care nu cere nimic, dar și-ar dori prezența noastră, pe care n-o ceri decât foarte rar.
Faci greșeli uneori, căci ești om și nu ești perfectă. Dar cine este? Dar pot să-ți spun că ești mama perfectă pentru mine, în ciudat tuturor lucrurilor pe care poate nu le-ai făcut cel mai potrivit. Căci împreună, învățăm și ne cunoaștem. Și ce bine ne cunoaștem acum.
De urat îți doresc doar sănătate și o viață cât mai lungă alături de noi. Pentru că eu, noi avem nevoie de tine. Mi-ești cel mai bun pansament pentru orice rană, unul dintre cei mai de încredere confidenți, persoana care mă înțelege în cel mai curat mod.
Nu vreau să-mi știu viața fără tine, așa că ține-te cât mai mult alături de mine, de noi, familia ta.
Te iubesc de când m-am născut și-o s-o fac până când nu voi mai fi, căci mi-ai fost ancoră, exemplu, colac de salvare, cămin și cel mai bun medicament. Mi-ai fost tot ce mi-ai putea fi, tot ce ar putea fi orice părinte pentru copilul său.
La mulți ani, mama mea, n-ai îmbătrânit, ci doar ai mai adăugat un an cu noi, cu mine. La câți mai mulți ani, fericiți, liniștiți, și plini de iubire.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu