Momentele vin și trec, iar noi luăm decizii asupra acestor
momente. Alegem când, unde și dacă să se întâmple. Și uneori alegem să se
întâmple și pare momentul perfect pentru asta, dar timpu trece, trece momentul
iar ce se întâmplă în jur te face să crezi că poate acel moment nu trebuia să
se întâmple; și începi să regreți, dar nu că s-a întâmplat, ci cum și când s-a
întâmplat și eventual și cu cine s-a întâmplat. Sunt lucruri pe care nu le mai
putem repara, schimba sau anula, deși uneori – ah cât ne-am dori asta, lucruri
care țin o viață și care ți-au schimbat viața cândva și poate dacă s-ar fi
întâmplat mai târziu sau niciodată viața ta ar fi fost mai bună, dar timpul a
trecut și nu mai poți schimba ce a fost.
Momentele vin și trec, și știi că vor trece chiar înainte
să se întâmple, dar acum că au trecut parcă ai da orice să se mai întoarcă
măcar o clipă. Deși știai mereu că ele se vor sfârși, atunci când au început au
fost atât de departe de acest sfârșit, încât nici nu te-ai mai gândit la el, dar
acum că a venit, nu știi cum să-l mai amâni, și vine și trece și se duce și
momentul se încheie și tot ce-a fost rămâne doar o amintire, deși mai aveai
atâtea de făcut la el.
Momentele vin și trec, și cum trec iau și o parte din tine
cu ele, o parte care rămâne acolo în trecut iar tu te schimbi, devi altfel.
Toate momentele te schimbă, mai mult sau mai puțin, până când se schimbă ce
făceai, cu cine umblai, se schimbă prioritățile și concepțiile. Ajungi să vezi
schimbarea în toți din jurul tău, dar și în tine și cu greu reușești să mai
păstrezi părțile care te definesc, și realizezi că niciodată, nimic nu va mai
fi la fel, căci atât tu cât și ei v-ați schimbat.
Momentele vin și trec, și ca ele și oamenii din viața ta,
vin și pleacă, și nu-i putem păstra pe toți, sau cel puțin nu așa cum erau
odată, și rămân doar câteva persoane, care n-au venit, ele au fost acolo
dintodeauna și vor rămâne acolo întodeauna, restul sunt doar păsări călătoare,
care mai devreme sau mai târziu, vor zbura.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu