La mulți ani, copil frumos !

Nu-l mai văzusem pe tati de câteva luni bune. Eu eram cu fratele mai mare acasă la mama. Urmam să ne întâlnim cu el să ne ia la bunici. Așteptarea era grea, sufocantă, și îmi străpungea fiecare bucățică de corp. Timpul se scursese, plecasem cu mașina de acasă. Am ajuns unde trebuia să ne întâlnim, a ajuns și el, l-am privit, n-am avut curajul să zic prea multe, doar îmbrățișările de rigoare, vorbe parcă forțate, cuvinte prea puține din partea amândurora. Urcasem în mașină, eram tăcuți și eu și fratele meu, câteva vorbe aici, câteva acolo. Se scursese poate mai puțin de jumătate de drum, când tati îmi spune direct că are o nouă soție și un noul copil. Gândurile mi s-au oprit în loc. Începusem să respir agitat, apoi câteva milioane de întrebări și nedumeriri se zbăteau în mintea mea, mintea unui de copil de 11 ani. Nimic nu mai avea sens, nimic nu mai avea legătură cu nimic, totul părea schimbat, pentru că se schimbase, totul îmi părea un haos. Am ajuns după un drum aproape interminabil, pe care – sincer, aș fi vrut să îl mai prelungesc. Am coborât tăcută și am pășit încet. Intrasem în casă. Tati îmi arată ușa după care se aflau persoanele noi din viața lui, ușa după care eu aveam să întâlnesc o realitate străină de mine până acum o jumătate de oră, deși micuțul - noul lui copil, avea deja patru luni. Mai mult împinsă de la spate decât cu curaj, am intrat. Am văzut-o pe ea, noua femeie din viața lui, s-a apropiat de mine, mi-a vorbit calm, reușise să mă facă să mă simt mai confortabil. Am rămas ațintită cu privirea spre pătuțul din stânga ușii. M-am apropiat încet, nu mai văzusem un copil atât de mic până atunci. M-am apropiat de el până am ajuns cu mâinile pe marginea pătuțului, și l-am văzut. Mă privea cu ochii mari și luminoși, îmi zâmbea sincer, cu un zâmbet mai frumos ca al oricui, o privire mai inocentă și mai strălucitoare decât văzusem eu, a fost dragoste la prima vedere. Și era fratele meu. Unul mic, abia venit în lume, încă nedumerit și plin de întrebări, la fel ca mine. Dar gândurile mele luaseră o altă întorsătură, ideile mele se înmulțise exponențial și aproape toate aveau legătură cu el; cel puțin în acel moment. Îmi imaginam cum o să-l țin în brațe, cum o să îi povestesc, cum o să îi spun lucruri, cum o să îi dau să mănânce, cum o să îl învăț ce nu știe. Am avut ocazia să le fac pe toate, sau aproape pe toate.

Au urmat sărbători împreună, experiențe de neuitat, speranță și iubire. Toate adunate. Ne despărțeau câțiva zeci de km dar el era mereu aproape de mine, undeva în interiorul meu, de unde știam că nimeni și nimic nu-l vor putea scoate niciodată. Am învățat multe de la el, și cred că am reușit să îl învăț și eu câteva.

De la prima noastră întâlnire au trecut aproape 11 ani, și azi împlinește vârsta pe care o aveam eu când am făcut cunoștință întâia oară cu el. Știu că mai are multe de învățat, de trăit și de simțit, dar vreau să îi urez un drum plin de iubire, încredere și sinceritate. O viață plină de iubire și bunătate, curajul de a-și urma visurile, puterea de a și le creea. 

Că sărbătorim sau nu această zi, că el o va sărbători sau nu vreodată, știu că este un copil făcut și crescut în iubire. Un copil frumos cu un drum frumos în viață.

Deci – pentru mine, această zi nu este despre mine și despre dragoste, nici despre cupluri, nici despre turtă dulce în formă de inimă, sau despre întâlniri romantice, este despre el, despre ghemotocul de om care a intrat în viața mea, și acum își serbează cei 11 ani de viață. Este despre el -  minunea pe care am văzut-o crescând și evoluând -  poate nu atât de mult cum îmi doream eu, micul om care îmi oferise atâtea zâmbete, atâte amintiri și bucurii. Este despre el, cel care a redat sens Crăciunului, care mă face să cred în lucruri magice, care mă îndeamnă să-mi redescopăr copilul -  care se mai pierde uneori, care îmi readuce bucuria de a mă juca jocurile pe care le-am abandonat acum mulți ani.

Este despre tine copile, la mulți ani! 

Sursă fotografie