Da, vorbesc cu animalul meu

Despre animalele casei am mai spus și aici.
Când vorbeam uneori cu vreun animăluț, cineva se găsea să mă întrebe „Dar de ce vorbești cu el? Crezi că îți răspunde?” și apoi puneau un zâmbet ironic pe față.

Nu le-am răspuns niciodată, dar răspund acum. Da, uneori îmi și răspund, chiar dacă în felul lor. Și da, pot să recunosc, vorbesc cu animalele mele. Îi întreb ce fac, le povestesc, îmi cer scuze de la ei dacă îi lovesc, ridic puțin tonul când vreau să îi fac să înțeleagă ceva, îi chem la mine. Pe scurt, vorbesc, des, foarte des, de toate.

Nu mi se pare nimic în neregulă cu asta. Vreau să îi fac să se simtă parte din familie, pentru că sunt. Uneori simt nevoie doar să fiu ascultată și aleg să vorbesc cu un animal decât singură, alteori pur și simplu îmi place să petrec timpul cu ei, și le vorbesc, le spun, îi întreb. Da, sunt conștientă că nu îmi răspund, de cele mai multe ori, dar nu le vorbesc ca să îmi răspundă, ci le vorbesc ca să îi apropii, ca să comunic cu ei, căci răspund foarte bine la comunicare.

Dacă le vorbesc blând, cu calm, drăgăstos, imediat se alintă și ei, se dau pe lângă mine, se liniștesc, se relaxează; dacă le vorbesc dur sau țip la ei, reacționează în consecință. De exemplu Peggy, dacă nu vorbești cu ea, se ține doar după tine, nu te lasă în pace, încearcă să se urce la tine în brațe, mai pe scurt, crede că ești supărat pe ea și încearcă să te împace. Deci da simt, chiar dacă nu răspund.

Animalele sunt niște făpturi extraordinare, care da, merită și ele respect, iubire, afecțiune, devotament, loialitate. Dacă am ales să facă parte din familia noastră, atunci să le tratăm ca atare. Da, mă enervez când cineva îi sperie sau îi rănește, de multe ori când plecăm undeva cu ei mă îngrijesc mai întâi să văd dacă le-am pus lor toate cele necesare(mâncare, bol, hăinuțe pentru Peggy, cușca pentru Axi, lese, s.a.m.d.) ,când merg la tren și plouă, țin umbrela mai mult deasupra lor. Asta sunt. Astea suntem noi(despre care noi, vă povestesc altă dată).

Deci da, le vorbesc, le zic „bună dimineața”, îi iau în brațe când le e frig, le vorbesc să îi calmez când sunt speriați, îi cert când greșesc, încerc să le alin durerea când sunt bolnavi. Așadar, da, vorbesc cu animalul meu, mult, tot timpul, și mi mai mare dragul să fac asta.