joi, 26 ianuarie 2017

Ce am învățat în ultimul an




În ultimul an am învăța să fiu mai bună. Am învățat că oamenii suferă, că au răni adânci, că sunt răi datorită problemelor, rănilor nevindecate, frustrărilor. Am învățat că trebuie să fiu înțelegătoare și empatică. Că frustrarea și nervii doar adâncesc rănile, că vorbele dor, că privirile ard.
Am învățat  să plec atunci când sunt prea nervoasă, frustrată sau stresată, în loc să încerc să mă răzbun pe cei din jurul meu. Am învățat ca în momentele prea tensionate să trag aer în piept, să închid ochii și să mă eliberez de tensiune pentru a nu răni cu fapte sau cuvinte.
Am învățat să spun ce simt într-o manieră care să nu-i rănească pe ceilalți și să îi facă să îmi înțeleagă sentimentele. 
Am învățat că relațiile sunt fragile – chiar și cele mai apropiate, și e nevoie de amândouă persoane pentru a le consolida și face mai puternice. Am învățat că oamenii se schimbă, și nu întodeauna în direcția în care ne-am dorit noi, dar asta nu înseamnă că e neaparat rău.
Am învățat că există timp pentru toate – cel puțin la vârsta mea, și că putem începe să fim așa cum ne-am dorit. 
Am învățat că nu orice pas înainte este ușor, dar că orice pas spre ceea ce ne dorim este frumos.
Am învățat că oamenii trebuie lăsați să aleagă ce-și doresc și cum vor să fie – fără constrângeri, fără insistențe. Am învățat că e important să dai sfaturi  atâta timp cât sfaturile tale nu irită și nu frustrează.
Am învățat că toți oamenii sunt diferiți cu nevoi diferite, și nu trebuie să ne comportăm la fel cu toți, ci în funcție de nevoile lor.
Am învățat să iert. 
Am învățat să-mi recunosc greșelile.
Am învățat să îmi înțeleg sentimentele, să mă uit în mine, și am învățat să încep un drum spre vindecare.
Am învățat că un zâmbet și un îmi pare rău chiar dacă nu mă consider vinovată dar am rănit în vreun fel, e mai folositor decât replici acre și smulgerea dreptății.
Am învățat să iubesc oamenii.
Am învățat să-mi identific nevoile și să încep să mi le îndeplinesc.

În anul ce a trecut am pornit pe un drum de vindecare, de bunătate și iubire. 
Și în anul acesta și în următorii sper să mă mențin pe acest drum, căci este inimaginabil de plăcut atunci când îți vindeci ție sau altora câte o rană. Când arăți bunătate, chiar dacă ție nu ți-a fost arătată, când înțelegi, când ești atent la nevoile tale și ale celor din jur, când iubești.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu