Asfixiată de gânduri și vise

Mă uit la ceas. Este târziu, la fel de târziu ca aproape în fiecare seară. Pleoapele îmi sunt grele, și încep să văd încețoșat. Este timpul să dorm, sau măcar să încerc. Opresc tot și mă pun în pat. Închid ochii. Vine primul gând, al doilea, apoi simt cum zecile de ele se îmbulzesc ca să intre în capul meu, că să primească atenție, să fie dezbătute și cercetate în mintea mea, cum încearcă să mă devoreze, să mă înghită. Mă simt astupată de ele și deschid ochii; după câteva secunde îi închid la loc. Același scenariu, gânduri peste gânduri care nu mă lasă să adorm, de la probleme, la nevoi și dorințe, la frici și speranțe, toate se îngrămădesc în mintea mea, toate stau pitite undeva în colțul minții mele, stau tăcute și cuminți până vine noaptea apoi ies la înaintare. Mă învârt pe partea cealaltă, nu e bine, încerc din nou poziția inițială. Începe să îmi fie sete. Întind, cu ochii închiși, mâna după paharul de pe noptieră, îl iau, beau două guri de apă, pun paharul la loc, în 20 de secunde mi-e din nou sete. Ignor. Începe să îmi fie cald și mă descopăr, brusc mi-e din nou frig și trag plapuma până în gât. Mă simt inconfortabil. Mă învârt în pat în timp ce zecile de gânduri se învârt în capul meu pentru întâietate. Încerc să mă gândesc la ceva anume, ca să pot scăpa de restul, dar când încep câtuși de puțin să mă afund în somn, revin și celelalte. Simt că nu mai pot să respir. Deschid ochii. Iau telefonul în mână sau telecomanda, îmi trebuie ceva să-mi distragă atenția, ceva ce să îmi ocupe mintea. Mă uit la televizor sau la un video când simt cum ochii mă ard de oboseală, le închid și închid ochii, uneori funcționează și adorm relativ repede alteori trebuie încă o vreme să mă mai lupt cu gândurile, dar de data asta nu mai abandonez, oboseala este prea mare, ochii mă ard prea tare. Se mai scurg câteva minute, apoi adorm. Încep să visez. Visul se termină, mă trezesc, deschid ochii, mă uit la ceas. Este atât de târziu. Mă pun înapoi la somn. Următorul vis, următoarea trezire. Tot așa de cel puțin patru cinci ori pe noapte.

Dimineața aud voci de copii sau de oameni de pe uliță. O ușă trântită, o discuție cu tonul ridicat, aspirator sau doar pași; mă trezesc de încă câteva ori. Simt că nu m-am odihnit destul, de fiecare dată adorm la loc, relativ repede. Mă trezesc din nou. Văd lumina mai puternică sau mai slabă a soarelui cum intră, puțin, prin draperiile groase care îmi acoperă ferestrele. Mă uit la ceas, este trecut de ora prânzului. Mai închid ochii preț de câteva minute, însă nu mai adorm, gândul că este deja târziu nu mă lasă să mai adorm. Mă trezesc dar rămân în pat. Fragmentele din vise încearcă să se pună la loc dar nu reușesc, atâtea idei, atâtea întâmplări, atâtea personaje; pare un puzzle imposibil de făcut, cel puțin acum; însă mai târziu o să uit toate bucățile astea. Scutur capul încercând să scap de ele. Simt că trebuie să le îndepărtez. Mă ridic din pat și îmi încep ziua, neodihnită, cu capul plin de părți de vise, cu întrebări și gânduri.

Diseară o iau de la capăt. Aceiași luptă pentru somn și liniște. Același număr mare de gânduri și vise care îmi asfixiază mintea. Am o problemă eu cu mine și nu reușesc să o rezolv. Am încercat să dorm mai devreme dar chinul se întinde pe și mai multe ore, am încercat să mă trezesc mai devreme dar oboseala e prea cruntă, am încercat continuitatea cu un singur gând, dar mintea îmi zboară când mă chinui să trec puntea dintre realitate și somn.

În unele perioade este mai bine și reușesc să adorm mai repede, dar durează puțin, însă acum îmi simt ochii obosiți, răsuflul lent și bătăi de inimă alerte. Acum, este cel mai greu și tot este ușor că nu trebuie să mă trezesc, că activitățile mele sunt lejere, că am mult timp liber. Poate până când se vor schimba toate astea voi reuși să îmi rezolv problemele astea cu mine.

Cu mintea obosită, ochii învolburați și sufletul oftând încep o nouă zi.

Sursă fotografie