Mă uit la ceas.
Este târziu, la fel de târziu ca aproape în fiecare seară. Pleoapele îmi sunt
grele, și încep să văd încețoșat. Este timpul să dorm, sau măcar să încerc.
Opresc tot și mă pun în pat. Închid ochii. Vine primul gând, al doilea, apoi
simt cum zecile de ele se îmbulzesc ca să intre în capul meu, că să primească
atenție, să fie dezbătute și cercetate în mintea mea, cum încearcă să mă devoreze, să mă înghită. Mă simt astupată de ele și
deschid ochii; după câteva secunde îi închid la loc. Același scenariu, gânduri
peste gânduri care nu mă lasă să adorm, de la probleme, la nevoi și dorințe, la
frici și speranțe, toate se îngrămădesc în mintea mea, toate stau pitite undeva
în colțul minții mele, stau tăcute și cuminți până vine noaptea apoi ies la
înaintare. Mă învârt pe partea cealaltă, nu e bine, încerc din nou poziția inițială.
Începe să îmi fie sete. Întind, cu ochii închiși, mâna după paharul de pe
noptieră, îl iau, beau două guri de apă, pun paharul la loc, în 20 de secunde
mi-e din nou sete. Ignor. Începe să îmi fie cald și mă descopăr, brusc mi-e
din nou frig și trag plapuma până în gât. Mă simt inconfortabil. Mă învârt în
pat în timp ce zecile de gânduri se învârt în capul meu pentru întâietate.
Încerc să mă gândesc la ceva anume, ca să pot scăpa de restul, dar când încep
câtuși de puțin să mă afund în somn, revin și celelalte. Simt că nu mai pot să
respir. Deschid ochii. Iau telefonul în mână sau telecomanda, îmi trebuie ceva
să-mi distragă atenția, ceva ce să îmi ocupe mintea. Mă uit la televizor sau la
un video când simt cum ochii mă ard de oboseală, le închid și închid ochii,
uneori funcționează și adorm relativ repede alteori trebuie încă o vreme să mă
mai lupt cu gândurile, dar de data asta nu mai abandonez, oboseala este prea
mare, ochii mă ard prea tare. Se mai scurg câteva minute, apoi adorm. Încep
să visez. Visul se termină, mă trezesc, deschid ochii, mă uit la ceas. Este
atât de târziu. Mă pun înapoi la somn. Următorul vis, următoarea trezire. Tot
așa de cel puțin patru cinci ori pe noapte.
Dimineața aud
voci de copii sau de oameni de pe uliță. O ușă trântită, o discuție cu tonul ridicat,
aspirator sau doar pași; mă trezesc de încă câteva ori. Simt că nu m-am odihnit
destul, de fiecare dată adorm la loc, relativ repede. Mă trezesc din nou. Văd
lumina mai puternică sau mai slabă a soarelui cum intră, puțin, prin draperiile
groase care îmi acoperă ferestrele. Mă uit la ceas, este trecut de ora
prânzului. Mai închid ochii preț de câteva minute, însă nu mai adorm, gândul că
este deja târziu nu mă lasă să mai adorm. Mă trezesc dar rămân în pat.
Fragmentele din vise încearcă să se pună la loc dar nu reușesc, atâtea idei,
atâtea întâmplări, atâtea personaje; pare un puzzle imposibil de făcut, cel puțin acum; însă mai târziu o să uit toate bucățile astea. Scutur capul încercând să scap de ele.
Simt că trebuie să le îndepărtez. Mă ridic din pat și îmi încep ziua,
neodihnită, cu capul plin de părți de vise, cu întrebări și gânduri.
Diseară o iau de
la capăt. Aceiași luptă pentru somn și liniște. Același număr mare de gânduri și
vise care îmi asfixiază mintea. Am o problemă eu cu mine și nu reușesc să o
rezolv. Am încercat să dorm mai devreme dar chinul se întinde pe și mai multe
ore, am încercat să mă trezesc mai devreme dar oboseala e prea cruntă, am
încercat continuitatea cu un singur gând, dar mintea îmi zboară când mă chinui
să trec puntea dintre realitate și somn.
În unele perioade
este mai bine și reușesc să adorm mai repede, dar durează puțin, însă acum îmi
simt ochii obosiți, răsuflul lent și bătăi de inimă alerte. Acum, este cel mai
greu și tot este ușor că nu trebuie să mă trezesc, că activitățile mele sunt
lejere, că am mult timp liber. Poate până când se vor schimba toate astea voi
reuși să îmi rezolv problemele astea cu mine.
Cu mintea
obosită, ochii învolburați și sufletul oftând încep o nouă zi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu