Dezintoxicarea de tehnologie - partea 1

Mă trezesc, iau telefonul în mână, mă uit la ceas, după care mă uit pe blogurile preferate, mă joc puțin, poate și puțin facebook. Cobor pentru rutina de dimineață cu telefonul în mână. Iau telefonul cu mine până și la baie, cât timp îmi fac rutina. Mă așez la masă, iau telefonul și încep să mă joc/ citesc articole/ vorbesc pe whatsapp, facebook/ mă uit la video-uri/ etc. Trece mai bine de jumătate de oră. Mă pun să mănânc cât mă joc - de obicei. Mai fac una, alta, timp îmi care îmi accesez telefonul la cel mult 15 minute. Vorbesc uneori în timp ce umblu, de multe ori din inerție, pe telefon. Uneori îl bag la încărcat pe timpul zilei, timp în care ori dorm ori mă uit la ceva ori aprind laptopul ori - rar, fac ceva cu adevărat util și plăcut. Când e bateria plină iarăși îl iau, îl butonez aproape non-stop, îl iau la masă, la baie, în grădină sau oriunde altundeva mă duc chiar și pentru 10 minute. Seara mă pun în pat, mai pierd vreo două trei ore uitându-mă la video-uri/citind articole/ uitându-mă la seriale/ jucându-mă pe telefon și după somn și iau de la capăt.

În mare cam așa stau lucrurile, dar hai că ați înțeles ideea, aceea că îmi petrec mai bine de jumătate de zi cu telefonul în mână, lucru care a început să mă îngrijoreze destul de tare, mai ales că mi-e tare greu să fac lucrurile altfel. De aceea am hotărât să fac o dezintoxicare de tehnologie, dar mai ales de la telefon, măcar pentru o perioadă. Așa că, de vreme ce mâine voi pleca în Italia pentru două săptămâni, am hotărât ca acolo să o încep. O să văd dacă e cazul să o mai prelungesc. Dar știu cu siguranță că e cazul să fac asta, și multe altele pe deasupra. Dar acesta este primul pas.

Consider că ne afundăm tot mai mult în ceva ce nici nu conștientizăm, ceva ce ne mănâncă timpul, și răbdarea, și realitatea. La mine deja a devenit atât de grav încât mi se pare că îmi afectează în mod negativ viața, prea negativ așa că e momentul să iau atitudine. Nu, n-o să mă rup total de tot, ci doar atât cât o să consider necesar.

Așadar de mâine îmi încep cura de detoxificare de tehnologie.  O să revin cu partea a doua în care o să vă spun ce rețete am folosit, cum au funcționat, dar și efectele lor de după, sau starea mea de după. Poate încercați și voi dacă o să considerați că e cazul.

Frica de dentist

Consider o greșeală cel puțin gravă că de mici, în loc să avem încredere în medici și chiar și în spitale,  ni se cultiva și agravează frica față de acestea din diferite motive. Cred că un factor major în asta sunt condițiile și unii oameni din acest mediu, un mediu de care ar trebui să ne simțim protejați, unde să ne simțim în siguranță.

Eu pot spune că nu am avut experiențe negative cu dentiștii, însă am avut cu spitalele. Poate și de acolo, poate nu, însă, din motive aparent nejustificate, încă de mică mi-a fost frică să merg la dentist. Deși nu am avut multe experiențe cu dentiștii, mai ales nu din acelea negative, am preferat să stau ani de zile cu durere în loc să merg să rezolv o problemă care putea fi rezolvată în maxim o oră.

După ani de zile în care o dată la câteva săptămâni, urmau zile în care nu puteam să rezist decât cu minim 4 calmante pe zi, a urmat una dintre cele mai cumplite săptămâni din viața mea. M-a durut un dinte atât de tare încât luam calmante la două ore, nu dormeam nopțile, nu puteam să mănânc, am slăbit 4 kg în 5 zile(și crede-ți-mă nu este un mod în care vrei să slăbești) așa că am luat decizia de a merge la dentist, după rugăminți ale prietenilor, rudelor, părinților. Am nimerit la o  doamnă doctor care era mai speriată ca mine. Îmi amintesc că prima întrebare pe care mi-a pus-o a fost că de ce am venit la ea și nu am mers în altă parte. Da, maxim de siguranță mi-a oferit în acel moment. Până la urmă experiența nu a fost una dureroasă, chiar deloc, chiar dacă mi-a extras dintele care cu siguranță mai putea fi salvat. Asta a fost. Durerea trecuse, m-am bucurat vreo 3 luni fără să simt vreo durere de măsea. După aceea a început să mă doară o măsea. La început când băgam dulce, mai apoi, rece, apoi tot mai des. Același scenariu. Suportam durerea dintr-o frică nejustificată. Am ajuns iarăși la o perioadă în care luam la 7-8 calmante pe zi, acum vreo trei săptămâni. Din nou rugăminți să merg la dentist din toate părțile, același scenariu, aceeași durere pe care o suportam tot mai puțin așa că mi-am luat, din nou, inima în dinți și am plecat în căutarea unui dentist(spun căutarea, căci a fost mai dificil să găsesc unul din moment ce majoritatea sunt în concedii, plus că aveam anumite așteptări). Am ajuns până la urmă la un dentist tânăr, blând, calm, care lucra ușor și curat. Mâine o să mă duc a treia oară, căci aceasta a decis să-mi salveze măseaua. Am supraviețuit, nu m-a durut decât foarte puțin, durerea de măsea a dispărut complet, mă simt mult mai bine.

Ideea e că trebuie să avem grijă de noi, în toate domeniile, că nu trebuie să suportăm durerea, că trebuie să ne învingem fricile. Așa că mergeți cu încredere la un dentist/medic, întrebați de el, poate aveți persoane care au mai fost, căutați recenziile, căutați să fie exact ce aveți voi nevoie. Nu vă fie rușine să plecați când simțiți că ceva nu este în regulă, când vă doare. Nu vă temeți să întrebați de ce intervenții aveți nevoie, despre cost, despre timp sau despre orice altceva vă interesează. Sănătatea voastră este prioritară și aveți tot dreptul să știți totul legat de aceasta.

Nu lăsați lunile să treacă, nu vă complaceți în suferință, nu vă temeți și luați atitudine pentru sănătatea voastră. Lăsând timpul să treacă nu faceți decât să agravați, să vă prelungiți chinul, să vă distrugeți ficatul cu calmante, să ajungeți în situații și mai grave și mai neplăcute.

Așadar trăiți frumos și sănătos.

Când să fii corect devine mai greu decât să fii incorect

NU, oameni buni, nu este normal să ne fie mai ușor să fim incorecți, nu este normal ca incorectitudinea să fie cea mai ușoară cale, nu este normal să fie greu să fim corecți. Nu este normal.

Corectitudinea implică demnitate, respect, apreciere, asumare, învățare,  lucruri normale, care ar trebui să fie atât de ușor făcute, lucruri care vin în mod natural nu obligate de circumstanțe, și de aceea să fim corecți ar trebuie să fie ceva ce ne vine în mod instinctiv, natural, nu ales și făcut cu mare greutate, dar cum să se întâmple toate astea când noi nu mai învățăm cum să fim onești, buni și respectoși?

Dar iată că a ajuns să ne fie mai greu să fim corecți decât incorecți, să ne fie mai ușor să mințim, păcălim, furăm, să ne batem joc.

Știți de ce cred eu că ne este mai ușor să fim incorecți?

Pentru că în jurul nostru vedem mult mai multe incorectitudini, mult mai multe situații anormale, mult mai multă ură și hoție, decât bunătate și acceptare. Aproape la orice pas aflăm, vedem , sau auzim situații sau povești care ne fac să strângem din dinți, care ne frustrează, pe care nu le înțelegem, care ne dor pentru că nu înțelegem cum oamenii pot fi atât de răi, cum pot alții să își bată joc de noi fără să le pese, cum oamenii au devenit atât de indiferenți și de parșivi.

Pentru că oamenii din jurul nostru ne împing spre calea mai „ușoară” a incorectitudinii justificând că nu poți trăii în viața asta fiind corect.

Pentru că de mici nu mai avem exemple de comportament moral, nu ni se mai spune ce este corect și ce nu, nu ni se mai cultivă empatia, respectul și grija față de ceilalți oameni.

Pentru că noi, ca oameni, am devenit reci și indiferenți. Nu ne mai pasă de alții, nu ne mai gândim decât la noi într-un mod incredibil de egoist, un mod care nici măcar nouă nu se facem bine cu adevărat, nici măcar pe noi nu ne face într-adevăr fericiți.

Pentru că ne vindem fericirea, pentru putere, bani și influențe. Pentru că nici măcar la noi nu ne mai gândim, nici de noi nu mai avem grijă, iar poziția socială e mult mai sus decât lucrurile care ne fac fericiți.

Pentru că alegem stresul și nu mai știm cum să trăim în liniște. Pentru că am ajuns să credem că dacă ceva se rezolvă ușor sau simplu, nu este bine și totul ar trebui să fie complicat.

Pentru că suntem „fraieri” dacă spunem că iubim, pentru că suntem „lași” și „proști” că nu știm să mințim, pentru că suntem luați în bătaie de joc atunci când încercăm să facem lucrurile corect.

Pentru că așa ne insuflă societate. Pentru că așa vedem în școli, primării, grădinițe, parcuri, trenuri sau pe stradă.

Pentru că nu se mai promovează respectul, bunul simți, asumarea și responsabilitatea.

Pentru că cel care ajunge mai sus ca noi, nu numai că nu a fost corect, dar este și felicitat.

Pentru că minciuna, hoția, înșelăciunea, jignirile și agresiunile sunt luate ca acte de curaj și îndrăzneală, așadar încurajate și apreciate. 

Pentru că aveam de ales între a fi corecți sau incorecți, când ar trebui să fie o singură variantă care să vină în mod natural și normal. Ba chiar uneori nu mai avem de ales, căci de multe ori corectitudinea nu mai este o opțiune.

Și pentru că multe altele, și toate acestea ne fac să ne fie complicat să mai fim corecți, să ne fie complicat chiar să mai vrem să fim, când marea majoritate nu este.

Eu cred că este atât de important să alegem iubirea, blândețea, acceptarea, iertarea, moralitatea și respectul. Atunci când facem lucrurile natural, și normal, adică atunci când suntem corecți, putem sta drepți, și nu în fața celorlalți, ci în fața noastră, atunci când ne privim în oglindă, chiar dacă lor nu le pasă poziția noastră atâta timp cât înaintăm. Chiar dacă noi, acum, nu putem schimba mare lucru, dacă insuflăm dragoste și respect, peste 10, 20, 100 de ani lucrurile se vor schimba. Oamenii se vor schimba.

Da, știu că acum, este muuult mai ușor să mințim, să înșelăm, să batjocorim, pentru a ajunge unde ne dorim. Dar asta nu înseamnă că am evoluat, unde este evoluția noastră ca oameni, ca persoane când facem astea? Chiar dacă am mai suit niște trepte pe scara socială, sau financiară, cum rămâne cu treptele de pe scara morală, de pe scara omeniei? Sau, ne pasă mai mult să fim cât mai sus(orice ar însemna asta) în loc să fim oameni? Sau, ce înseamnă mai nou să fim oameni?

Deci da, poate a devenit mai complicat să fim corecți, asta nu înseamnă că ar trebui să alegem calea mai simplă, pentru mine a fi corect, a respecta și a fi normal este cea mai simplă cale -  de fapt singura cale, chiar dacă - poate, nu este cel mai scurt și cel mai sigur drum spre ceea ce îmi doresc.


Sursă fotografie