Mulțumesc

Mulțumesc pentru viață, pentru că respir, văd și miros.
Mulțumesc pentru culori și sunete.
Mulțumesc pentru părinți, frați, bunici, verișori.
Mulțumesc pentru persoane dragi și iubite.
Mulțumesc pentru lacrimi și zâmbete.
Mulțumesc pentru plimbări pe înserate sau la amiază.
Mulțumesc pentru păsări și pești și animale.
Mulțumesc pentru mângâieri, îmbrățișări și cuvinte frumoase.
Mulțumesc pentru iubire, bucurie, tristețe, frustrare.
Mulțumesc pentru împlinire și eșec.
Mulțumesc pentru ape, și munți și păduri.
Mulțumesc pentru mesele împreună.
Mulțumesc pentru cadouri, urări și  bucurie.
Mulțumesc pentru diminețile târzii și nopțile pierdute.
Mulțumesc pentru gusturi și simțuri.
Mulțumesc pentru miile de pași.
Mulțumesc pentru călătoriile cu trenul sau mașina.
Mulțumesc pentru căldură, și ploaie, și zăpadă, și pomi înfloriți.
Mulțumesc pentru gânduri și idei, pentru visuri și speranțe.
Mulțumesc pentru soare și lună, pentru răsărit și apus, pentru stele și pentru nori.
Mulțumesc pentru lacrimi și durere consolată, pentru apropiere.
Mulțumesc pentru încredere și răbdare.
Mulțumesc pentru persoanele care au venit și au plecat, dar și pentru cele care au fost sau au rămas.
Mulțumesc pentru toate zilele, de dimineața până seara.
Mulțumesc pentru nopțile liniștite, și diminețile blânde.
Mulțumesc pentru vise, și gânduri la miez de noapte.
Mulțumesc pentru dor și regăsire.
Mulțumesc pentru valize purtate sute de drumuri.
Mulțumesc pentru creativitate și imaginație.
Mulțumesc pentru rânduri scrise și citite.
Mulțumesc pentru bunătate și compasiune.
Mulțumesc pentru toate și toți.
Mulțumesc pentru viața pe care o am.
Mulțumesc!

Ultima vară a copilăriei mele

Cu ploaie, vânt, gânduri neîncheiate, dor, miros de vremuri de demult apuse, fericire și nostalgie, cu astea se încheie vara asta, ultima vară a copilăriei mele. Vara aceasta gândul și sufletul m-au purtat prin întreaga poveste a vieții mele, prin amintiri, prin imagini și voci și mirosuri. Vara aceasta mi-a făcut rezumatul întregii mele vieți, rezumatul copilăriei mele, tocmai pentru ca acum să pot încheia copilăria cu sufletul plin de iubire și de dor, de speranțe și planuri de viitor, de gânduri către viitor și trecut.

Am trăit-o cum am știut mai bine. Am ascuns în colțurile copilăriei mele, bucăți din mine de acum, am întregit puzzle-uri, am descoperit amintiri, am trăit, am plâns, am râs, m-am întristat și m-am bucurat. Mi-a râs sufletul de prea plin, mi s-a strâns de prea puțin. Am fost pusă față în față cu timpul, cu tot ce mi-a luat, și mi-a dat, cu tot ce a trecut, cu tot ce a fost. A fost o întâlnire mai puțin ușoară și deloc așteptată, dar la final a rămas o amintire dragă și iubită, păstrată pe marginile sufletului meu, destul de departe de mine ca de acum să pot merge mai departe, destul de aproape încât să mă păstrez întreagă și vie.

Am început-o cu multe nedumeriri, oboseală, și nopți nedormite, cu neîncredere în suflet, speranță și prea puțină ambiție și o închei cu zâmbetul pe buze și fericire în suflet. O închei frumos, la fel cum a fost toată copilăria mea, toată viața mea, tot volumul întâi al vieții mele, iar în curând mă apuc să scriu al doilea volum. Îmi doresc să îl scriu frumos, sincer, cu multă iubire și fericire, cu multe zâmbete și lacrimi, cu sufletul plin de oameni dragi și de momente frumoase. Sper să îl scriu încet și cu răbdare, clar și detaliat, fără minciuni și ipocrizie, fără vorbe și gesturi urâte, fără gânduri negre; cu sclipire în ochi și suflet, cu empatie, curaj și ambiție. Să-l scriu frumos, responsabil, împăcată cu mine și cu restul. Așa vreau să se încheie această vară și așa vreau să înceapă toamna.

Cu căldură, speranțe, planuri, agitație și oboseala, așa aveam să încep ultima vară a copilăriei, care la final, se dovedea a fi una dintre cele mai frumoase veri, cele mai pline și mai goale, cele mai bogate veri, bogate în de toate: în sentimente, gânduri, locuri, persoane.

Așa și aici se încheie copilăria mea, dar asta nu înseamnă că eu voi înceta să mai fi copil. Și poate la un moment dat o să-mi încep o altfel de copilărie, împletită cu viața mea de atunci. Dar până atunci vreau să-mi iau rămas bun de la tot și toate, să-mi promit că voi păstra cu mine totul și că nu voi pierde nimic, să zâmbesc și să privesc spre un nou viitor. Astăzi se încheie ultima vară a copilăriei mele.

Sursă fotografie

Ceea ce primesc de la alții, sunt sfaturi, nu decizii

Încă de când eram un copil, țineam strâns de ideile și convingerile mele, ascultam ce spun ceilalți, mă gândeam, analizam în minte, ca mai apoi să iau decizia pe care eu o consider cea mai bună. Dacă pe atunci asta se rezuma la cât să mănânc, cu ce să mă îmbrac, sau de câte ori să fac baie pe săptămână, acum, după același principiu, îmi iau toate deciziile.

Sigur că ascult de sfaturile celorlalți, că iau în considerare părerile lor, că analizez ceea ce îmi spun, dar la final, eu sunt cea care decide. Eu, nu ei, căci este viața mea, și eu știu cel mai bine ce mă face să mă simt bine, și ce mă face fericită sau nu. Eu știu ce simt, după ce mă ghidez, cât pot, ce cred, eu știu toate astea, nimeni altcineva, iar pentru asta, știu că cele mai bune decizii sunt cele trecute prin filtrul meu, cele analizate, cele gândite, nu cele luate doar pentru că așa spun alții.

Știu că de multe ori, ceea ce aleg eu pentru mine, îi poate supăra, dezamăgi, sau întrista pe cei care îmi vor bine, și cred că ei știu mai bine, ce este mai bun pentru mine. Știu că ei vor doar să mă ajute, că ei mă iubesc și îmi vor binele, și le mulțumesc din suflet pentru asta, dar astăzi vreau să le spun mulțumesc pentru tot, pentru sfaturi, gânduri și iubire, apreciez și iau în considerare, dar o să decid ce îmi este mai bine, nu ce credeți voi că îmi este.

Am văzut o mulțime de copii, și oameni care nu mai sunt copii, care își iau deciziile în funcție de ceea ce cred, vor, presupun ceilalți. Care nici măcar nu se gândesc la ce vor ei, la ce le-ar fi mai bine, nu-și pun problema anumitor aspecte din viața lor, pentru că oricum, la final, nu decid ei. Unii se complac în situația asta, iar alții, cred eu, nici nu știu că se poate și altfel. Iar mie mi se pare cel puțin greșit să nu fi stăpân pe viața, alegerile și deciziile tale.

Mie cel mai greu îmi este să mă supun unor lucruri pe care nu le înțeleg, cu care nu sunt de acord sau care mă fac să mă simt incomod. Și când eram mai mică, eram nevoită să mă supun destul lucrurilor de genul acesta, pentru că deh, eram copil și oricine altcineva știa mai bine decât mine, ce îmi place, ce îmi face bine, ce este corect sau logic. Eu nu, că doar eram doar un copil, nu? Ei bine nu mai sunt, sau nu în modul acela, și dacă atunci, părinților, rudelor, prietenilor le era greu să mă determine să fac anumite lucruri, acum nu mai au nici cea mai mică șansă de a mă constrânge, obliga, determina.

Da, de multe ori iau deciziile care mi-au fost sugerate, dar nu doar pentru că așa au zis ei, ci pentru că așa am considerat că este cel mai bine. Mi-am întors multe decizii în urma sfaturilor și ideilor celorlalți, dar doar pentru că analizând, am ajuns la concluzia că așa este mai bine, și că eu am crezut, vrut, știu greșit. Iar atunci când plec 100% cu o idee în minte și suflet, nici cele mai puternice argumente sau soluții, nu mă întorc din a face ceea ce-mi doresc.

Deci îi ascult pe alții, îi las să îmi dea sfaturi chiar și atunci când nu am nevoie, iau în seamă ce îmi spun, le iau sfaturile ca pe posibile decizii, dar până la urmă ceea ce îmi spun alții nu sunt decât niște sfaturi, nu decizii în sine.

Sursă fotografie

Dezintoxicarea de tehnologie - partea a 2-a

Cum v-am spus că o să revin cu păreri și rezultate, așa că, am revenit.
Am început această cură de dezintoxicare în ziua când am plecat în Italia, și anumite aspecte le mențin până acum, și îmi propun să le mențin și în continuare.
La început am vrut să fac un fel de jurnal pe zile, dar m-am pierdut după vreo șase zile, așa că o să vă povestesc doar ce am reușit și concluziile mele.

1. Ce am vrut să schimb

Timpul petrecut la telefon, laptop(deși pe acesta îl folosesc destul de rar), televizor(la fel ca laptopul), sau ori care alt dispozitiv de acest gen. Voiam să nu mai port telefonul peste tot cu mine, să nu îl mai folosesc concomitent cu orice altă activitate, să nu mai fiu lipită mereu de el. Și am vrut cel puțin două săptămâni cu tehnologia scăzută la maxim.

2. Ce am reușit să schimb

• Am reușit cele două săptămâni în care am folosit telefonul destul de puțin, și anume în Italia. Nu aveam neaparat foarte multă activitate, dar era și foarte cald și nu aveam chef de nimic. M-am jucat foarte puțin pe jocuri, pe facebook și mai puțin, desigur că am avut și zile în care am făcut excepții, dar în mare a fost foarte bine.
• NU mai umblu deloc pe telefon în timp ce mănânc. Nu mai răspund la mesaje, nu mă mai uit la filme, nu mă mai joc în timp ce iau masa. Și ăsta mi se pare un pas foarte important.
• Stau mult mai puțin cu ochii în telefon înainte să adorm. De obicei nu reușesc să nu stau deloc, deși au fost și ceva zile în care am folosit telefonul cu cel puțin jumătate de oră înainte de somn. Iar când nu reușesc asta, stau între 5 și 10 minute, înainte să dorm.
• Nu mai petrec atâta timp butonându-l, citind, uitându-mă.

3. Ce nu am reușit și (poate) aș vrea să schimb

• Să nu mai port telefonul peste tot cu mine. Parcă nu-l mai iau atât de des, dar tot îl port după mine, chiar dacă nu am de gând să îl folosesc. De exemplu îl iau la masă, deși știu că nu îl voi folosi deloc, decât eventual înainte, până este pusă masa.
• Să îmi iau un timp în care să nu îl folosesc deloc. Câteva ore legate, pe zi, de exemplu.

4. Cum a fost încercând să schimb astea

• Nu pot spune că a fost greu, dar da sunt momente când instinctiv îl iau, dar imediat mă opresc și îl pun jos.
• La partea cu umblatul pe el, a fost mai complicat, căci atunci când mă plictiseam mi-ar fi prins bine.
• La partea cu mâncatul, a fost foarte bine, deși și aici mai am momente când îl iau instinctiv, dar îl las înapoi chiar înainte să reușesc să îl deblochez, deci e ok.
• La partea cu somnul e ceva mai complicat, uneori nu am somn, alteori parcă m-aș mai uita la ceva sau aș mai citi. Aici mai am de îmbunătățit.

5. Concluzii

• Sincer, nu pot spune că sunt diferențe foarte mari vizibile, dar eu le simt, și îmi este suficent.
• La început nu mi se părea că am mai mult timp, sau nu mult mai mult. Mi se pare că acel timp alocat tehnologiei oricum nu îl alocam într-un mod foarte semnificativ, dar parcă era ceva mai mult.
• În loc de telefon, încerc să mă joc, să vorbesc, să mă gândesc. Și aici timpul scurs pare scurs într-un mod mult mai benefic.
• Mă simt mai atentă și mai prezentă, și chiar numai pentru asta, mi se pare că această „dezintoxicare”a fost o idee foarte bună .
• Îmi organizez mai bine prioritățile.

Așadar, pentru mine a fost o idee bună să mă rup de la tehnologie. Nu vă așteptați la  efecte enorme, dar este important să începem de undeva. În timp e mai ok, la început mie mi se părea că nu e nicio diferență. Deci dacă voi considerați că e cazul, încercați, în orice considerați că e cazul.

Astăzi este mai mult despre tine dar și despre el

Astăzi este despre tine, mare, frumoasă, ambițioasă, curioasă, inteligentă. Astăzi este despre tine mai mult decât în celelalte zile, căci astăzi ne amintim - poate mai mult ca altădată,  cât ești de specială, de unică, de bună, de a noastră. Astăzi ne amintim și mai mult cât de mult te iubim, cât de recunoscători suntem că te avem, cât de seacă ar fi viața noastră fără tine, cât de goi am fi fără tine.

Dar astăzi este și despre el, despre el bun, despre el deștept, despre el calm și înțelept. Despre el alături de noi, despre el ducându-i dorul și simțindu-i lipsa, despre el care nu ne mai aude cuvintele, nu ne mai simte emoțiile, nu mai simte dorul care doar se micșorează, dar nu dispare niciodată.

Astăzi este despre cei 19 ani de viață ai tăi, în care ai crescut, te-ai format, te-ai dezvoltat și ai devenit omul de astăzi; dar este și despre cei șase ani de când nu l-am mai văzut, de  când nu îi mai vorbesc decât în gând, de când a plecat și de când îmi este dor de el.

Astăzi vreau să îți mulțumesc pentru toate paharele de apă pe care ni le-ai adus, pentru toate drumurile du-te-vino, pentru toate cuvintele spuse sau nespuse, pentru toate cuvintele ascultate, pentru răbdare și înțelegere, pentru loialitate și prietenie, pentru multele zile în două sau trei, pentru acceptare, sacrificiu și curaj. De asemenea astăzi vreau să-ți cer și iertare, pentru cuvinte, gesturi, fapte. Pentru nervi, supărare, nedreptate, critică dacă te-a deranjat, pentru ton ridicat și gesticulări nepotrivite, pentru lipsa de chef și inițiativă, pentru sfaturile care n-au fost binevenite, pentru lecțiile inutile, pentru reproșuri și cuvinte nepotrivite, pentru păreri care te-au deranjat, pentru gânduri care te-au rănit, pentru idei care te-au îndepărtat, pentru momente în care ai simțit că ai fost dată la o parte, pentru neacceptare și neascultare. Pentru toate momentele în care te-am rănit, supărat, frustrat, enervat, neîndreptățit, alungat, certat. Îți doresc să fii mai puternică și mai curajoasă, mai conștientă, mai asumată și responsabilă; îți doresc fericire și iubire. Ți-as dori lumea pentru tine și marea pentru liniște și cerul pentru nemurire, și soarele pentru strălucire, dar nu cred că ai nevoie de toate astea, cred că ai nevoie de tine, așa cum vrei să fii, așa cum poți să fii, așa cum eu - am încredere că vei fi într-o zi, plină cu de toate, calmă, nemuritoare prin iubirea ce o porți și dăruiești, strălucitoare prin ceea ce ești. La final, azi vreau să îți promit, mai multă acceptare și înțelegere, mai mult calm din partea mea, mai multă răbdare și empatie, mai puține sfaturi și critici și lecții.  Și îți promit că indiferent de vreme, de ani, de oameni, de timpuri, de concepții și idei, voi fi aici, pentru tine, atât cât ai nevoie, așa cum ai nevoie.

Astăzi vreau să îi mulțumesc și lui, pentru iubire, și grijă, pentru ascultare, sfaturi și povești. Pentru blândețe, și calm. Și vreau să-i promit că nu îl voi uita niciodată, că va rămâne acolo, ca parte din mine, că îmi voi aminti mereu de el, că îi voi duce dorul, că voi mai vorbi cu el în gând din când în când, că-mi lipsește, și că-l iubesc, și că-l voi iubi măcar pentru că, datorită lui - pe lângă altele, astăzi sunt și eu aici.

Pe tine te cunosc de când te-ai născut, pe el îl cunosc de când m-am născut. Pe tine te-am văzut cum crești, cum te dezvolți, cum te maturizezi, cum înflorești; pe el l-am văzut cum îmbătrânește, cum se îmbolnăvește, cum ofilește și cum moare. Când tu îți aprindeai a 13-a lumânare pe tortul vieții, el și-o stingea pe ultima. Când tu ai aprins-o pe a 19-a, el împlinește al șaselea an de când mai există doar în gânduri și în inimi. Când pentru tine în inimă am iubire, pentru el mai am doar dor.

Știi vorba aia, „Un ochi îți plânge și altul îți râde” ? Ei bine, la mine nu e deloc așa, azi ambii îmi râd pentru tine, căci tu ești aici, tu ești importantă, tu crești, tu devii om mare; iar el de mult a devenit doar o amintire, un nume, o poză, un dor, o bucată din mine, un gol în suflet.

Astăzi ție îți zic LA MULȚI ANI, să rămâi frumoasă, să fii fericită, să primești și să dai iubire iar lui nu-i mai spun nimic. Astăzi către tine se îndreaptă mii de gânduri iar către el câteva zeci. Astăzi e mult mai mult despre tine, dar e și despre el.