Arătați-le drumul, nu le povestiți despre el

Văd zilnic oameni înjurând, trântind, lovind, manifestându-se cel puțin deranjant. Aud și văd tineri care fură, care „nu ascultă”, iresponsabili, agresivi. Văd părinți care se întreabă unde au greșit, că le-au spus copiilor lor că băutura/țigările/furtul/agresiunea/etc nu sunt bune și că sunt dăunătoare. Părinți care se întreabă de ce copii lor au ajuns să fie așa, acum adulți, poate părinți la rândul lor.

Pentru că un copil învață prin puterea exemplului. Ei nu aplică vorba „fă ce spune popa, nu ce face el”. Ei fac ce văd, nu ce li se zice. Mi se pare și normal să fie așa. Așa că degeaba le spuneți că nu e voie/bine/în regulă dacă le arătați contrariul.

Degeaba le spuneți să nu fie agresivi, să se comporte pașnic când îi loviți, le vorbiți agresiv sau îi bruscați. Degeaba le spuneți despre cât este de periculos alcoolul dacă o dată la câteva seri își vede părintele abia ținându-se pe picioare. Degeaba le spuneți că țigările nu sunt bune dacă fumați lângă ei. Degeaba le spuneți să fie responsabili, ordonați, dacă voi nu sunteți. Și multe astfel de exemple.

Sigur, există acel gen de oameni care n-ar mai face niciodată ce i-a rănit în copilărie, care se feresc de lucrurile care le-au făcut rău, care încearcă să nu repete greșelile părinților. Dar și pe cealaltă parte sunt cei care învață că așa este normal, care fac anumite lucruri doar pentru că au trăit în copilărie cu niște părinți care făceau acele lucruri, chiar dacă poate le spuneau că nu sunt bune.

Așa că acum văd copii care au trecut de mult de vârsta copilăriei, care devin imediat agresivi, cel puțin verbal, care încearcă să își rezolve problemele cu scandal și jigniri, pentru că ei au fost agresați, li s-a vorbit urât, au fost bătuți atunci când au fost mici și au învățat că agresiunea rezolvă probleme. Văd copii mult prea mici care beau sau fumează, pentru că tata i-a pus țigarea în gură la șase ani doar pentru a se amuza, sau i-a întins paharul cu bere. Că ce rău poate să facă câteva guri de bere?

Sigur, sunt copii care nu au avut parte de aceste exemple acasă, cărora li s-a spus că nu e în regulă, că e dăunător dar care totuși au luat-o pe aceste drumuri din diferite motive. Însă probabilitatea ca aceste obiceiuri să persiste la acești oameni este mai mică.

Am cunoscut familii. În multe familii în care alcoolul era obicei a devenit obicei și pentru copii iar dacă nu se consuma deloc în casă nici copilul (ajuns adolescent - adult) nu consuma sau doar în cantități mici. Dacă părinții erau ordonați, și copii la fel. Sigur că există și excepții, am spus asta.

Este important să știți că voi sunteți exemplul lor, nu vorbele voastre. Este important să le spuneți ce este bine și ce nu(din anumite puncte de vedere) dar este și mai important să le arătați prin comportamentul vostru, n-o să vă creadă niciodată dacă faceți contrariul a ce le spuneți.

Și uite așa mulți părinți nici nu realizează ce influență au asupra copiilor, cât de mult le influențează drumul pe care o iau, sau ce amprente și-au lăsat asupra copiilor, și mulți copii cresc, devin adulți și se comportă asemănător cu părinții lor. Și apoi părinții se întreabă de ce.

Așa că, dragă părinți, fiți responsabili pentru ființele cărora le dați viață și pe care le îngrijiți și dacă într-o zi n-o să fiți mulțumit de ce a ajuns copilul uitați-vă în urmă și o să vă răspundeți la multe întrebări.

Luați-i de mână și mergeți împreună pe acel drum frumos de care le povestiți, nu-i împingeți singuri pe un drum pe care îl cunosc doar din vorbe în timp ce voi o luați fugind pe un alt drum, căci ei vă vor urma. Arătați-le drumul pe care vreți să o ia, nu le povestiți despre el.

Sursă fotografie

Atunci când pleci lasă loc de „bună ziua”

Atunci când vrei să pleci și să ieși din viața cuiva, când simți că nu mai ai de ce să stai, când cauți altceva, sau când sufletul tău e deja în altă parte, pleacă dar fă-o asumat, responsabil și încearcă să rănești cât mai puțin.

Nu trânti ușa, nu arunca cuvinte amare în ultimul ceas, nu înjosi, nu reproșa. Stai drept, privește în ochi și mai apoi pleacă, dar lasă în urma ta omenie. Nu da cu sufletele persoanelor de pereți, chiar dacă sufletul tău nu-și mai găsește loc printre ele. Fii conștient de locul tău în viața oamenilor, și chiar dacă într-o zi ei te vor scoate din viața lor, nu-i fă ca ultima amintire despre tine să acopere restul amintirilor, nu acoperii momentele frumoase dintre voi cu replici acide, și manifestări nepotrivite. Asumă-și ce se întâmplă și respectă-le decizia, până la urmă nici tu nu vrei să rămâi în viața cuiva care nu are nevoie de tine, nu?

Chiar și atunci când pleci din dezamăgire și supărare, când ești trădat sau furios, nu pleca ca o avalanșă care ia tot ce mai era frumos cu ea, fii tu om, stai tu drept, și pleacă în liniște când simți că locul tău acolo a fost dat spre închiriere.

Niciodată n-a fost ușor să pleci, căci plecarea, în general, frânge inimi. Și dacă tot se fac victime, ce rost mai are să întorci cuțitul în rană, să arunci pe ultima sută de metri cuvinte care vor fi digerate luni la rând, să adâncești răni?

Lasă în urma ta omenie și bun simț, lasă respect, chiar dacă poate tu nu ai primit acel respect. Vrei să fi mai bun de atât? Atunci fii. Lasă loc de două vorbe în cazul în care poate viața ta își va croii drum prin fața casei lor și vei vrea să știi dacă sunt bine. Lasă loc pentru răspuns la întrebările tale, chiar și din politețe, nu îi îndemna să își închidă ușa atât de zgomotos încât nici trupul, nici mintea și nici sufletul să nu-și mai aducă aminte de tine, nu lăsa doar un nor negru de mâhnire în inimile celor din viața cărora vrei sau simți că trebuie să ieși.

Fii om chiar și atunci, când știi că nu te vei mai întoarce niciodată. Dacă ai plecat pentru că sufletul tău era deja de mult plecat știi că le vei frânge deja inima, măcar fi om cu ei. Dacă ai plecat pentru că te-au trădat sau rănit, știi că nu merită să le arăți că ești unul dintre ei, arată-le că măcar tu ai fost om și în ultimul ceas. Iar dacă te-au scos ei din viața lor, știi că reproșurile, acuzele, amenințările sau insistențele nu îți vor redeschide ușa sufletelor lor, așa că lasă măcar loc de omenie.

Indiferent din viața cui vrei să ieși și indiferent de motiv, arată că ai coloană vertebrală, stai drept și fii om.

Zilele astea sunt despre împreună

Zilele astea sunt despre oameni împreună, despre fericire, iubire, dăruire, relaxare și liniște. Bucură-te, râzi, trăiește, respiră, zâmbește frumos, împreună cu ei, cei pe care îi iubești, cei pe care îi vrei alături, cei ce te fac fericit și bine.

Pentru mine a fost despre relaxare, despre acasă, despre familie, despre oamenii iubiți toți la un loc. Mai mult a fost despre bunătate și dăruire, despre mai bine de la an la an, despre fericire și despre noi.

Zile ca acestea ar trebuie să fie în fiecare zi, sau măcar o dată pe lună, dar din păcate, din cauza multor motive și a circumstanțelor, nu sunt. Mă bucur chiar și așa, când avem doar câteva zile din acestea pe an. Este frumos.

Este o perioadă din aceea când ne umplem sufletul de bucurie și liniște și de noi. Ne încărcăm pentru alte câteva zeci de zile de depărtare, de frustrări, nervi, tristețe sau supărare. Ne încărcam pentru a trece peste rutină până la următoarele zile când o să fie tot despre noi împreună, fericiți, regăsiți și bine. Și ne prinde tare bine încărcarea asta de iubire, realimentarea sufletelor, aducerea oamenilor dragi aproape de noi.

Vouă vă doresc să vă bucurați, să fiți fericiți, să mulțumiți, să iertați, să apreciați, să vă apreciați pe voi și să iubiți din tot sufletul. Să-i iubiți pe toți dacă se poate, căci iubirea ne înalță, ne hrănește, ne face fericiți. Vă doresc să găsiți ceea ce aveți nevoie, liniște, iubire, confort, relaxare, distracție, fericire sau orice altceva vă doriți.

Vă doresc niște zile pline de căldură și fericire, de dragoste necondiționată și de mulți mulți oameni dragi. Vă doresc zile frumoase petrecute alături de oameni frumoși.


Sursă fotografie

Amintirea unei seri de vară

Sub sclipirea stelelor, sub lumina plină de viață a lunii, se întinde cerul.

Vântul suflă cald și îmbietor, cuprinzând în brațe pomi, oameni singuri, gânduri și dorințe, oftările unei seri de vară.

 Acolo e ea, dreaptă, gânditoare, zâmbind inocent, cu ochii plini de lacrimi, de amintiri, de doruri, de viitor. Privirea îi e jucăușă, se uită când cu ochii mari și curioși, când cu ei semi-închiși în căutarea simțurilor și alungarea gândurilor ce o încarcă.  Sufletul îi e prea plin și prea gol. Prea plin de iubire, de speranță de viitor, de jocuri, de zile calde de vară, de nopți liniștite și intense, de seri ca aceasta, de oameni dragi și suflete calde. Prea gol căci parcă nu mai simte, prea gol căci o doare, prea gol căci timpul trece, și se duce și ia cu el tot ce i-a umplut sufletul atunci când îl simțea prea plin. Și oftează, și zâmbește, și se-ncruntă. 

Și lasă vântul să o ia în brațe, lasă luna să o roage, lasă stelele să o amețească, lasă cerul să o întunece, îi lasă pe ei departe, îl lasă pe el în urmă, și lasă vara să se termine. 

Ar fi mai avut poate multe de spus, de simți, de explorat, de atins, de gustat, de mirosit. Multe rânduri nescrise, multe începute, grămezi terminate. Multe privirii pe furiș, mult prea multe săruturi așteptate în zadar, și consolări și îmbrățișări.

Dar acum se are pe ea. Pe ea tânără și frumoasă, pe ea vie și plină de dorințe, pe ea care știe încotro s-o ia, pe ea hotărâtă, curajoasă, plină de iubire și bunătate, pe ea cu sufletul cald și privirea inocentă. Și-și ajunge, cel puțin în acest moment.

Ar pleca, ar și rămâne. Știe că trebuie să îi dea drumul, simțurile nu o lasă. Stă undeva în mijloc de drum, cu capul drept și privirea în sus. Cu amintiri frumoase care i-au umplut viața, cu timpul care îi rupe o parte de suflet. Cu prea puține regrete și prea multe speranțe, cu amintirea unei seri de vară. 

Lasă-i să judece

De multe ori oamenii judecă.  Poate tu nu-i vezi, nu-i auzi dar aproape mereu cineva te judecă, cineva crede că poate mai bine, că știe mai multe, și chiar dacă nu poate sau știe mai bine ca tine, știe sigur că tu nu ști și nu poți îndeajuns.

Oamenii te judecă în funcție de cum te îmbraci, cum vorbești, cu cine umbli, de familie, de situația socială, de etnie, de religie, de liceu, facultate, numărul de copii, în funcție de partener. Cred că oamenii care judecă pot găsi orice motiv să te judece, pentru că ei asta urmăresc : să judece.  Nu contează de ce, ce și cum, contează să îți spună că nu ești suficient de bun/frumos/deștept/bogat/etc , contează să te eticheteze, să te pună la zid, să te facă să te simți prost chiar și atunci când nu ai de ce.

Nu e o noutate că oamenilor le place să vorbească  și nici că oamenii judecați tind să se schimbe doar ca să nu mai fie judecați. Dar ghici ce? Tot vor fi, pentru că, cum spuneam mai devreme, oamenii care judecă, asta fac, judecă. Niciodată n-o să-i mulțumești, și sincer nici nu înțeleg de ce ai vrea, niciodată n-o să fie totul bine, niciodată n-o să scapi să fii judecat.

Deci cum am zis, oamenii judecă însă tu ignoră-i. Nu-i lăsa să te schimbe, să te înjosească, să te facă să te simți mizerabil sau defect. Lasă-i să te judece, în definitiv, dacă vorbesc de viața ta, e clar că e mult mai interesantă decât a lor. Îmbracă-te cum vrei, vorbește cum vrei, fă ce te face să te simți bine, trăiește cum îți dorești. Atâta timp cât te simți bine cu tine, cât faci totul asumat și responsabil, cât faci ce te face fericit, nu schimba să faci asta, fă ceea ce îți dorești, fii cine îți dorești, iar ei n-au decât să țină evidența vieții tale.

Oamenii judecă și ți-am mai spus-o, dar nu lăsa asta să te oprească din drum, nu-i lăsa să îți ia ce e al tău, ce ți-ai creat, nu-i lăsa să îți ia cine ești. Indiferent de cine e vorba. Mereu va exista cineva care nu va fi de acord cu tine, care nu-ți va împărtășii ideile și care la final te va judeca. 

Amintește-ți că te pot afecta, influența sau rănii doar dacă tu le permiți. Lasă-i să judece!

Domnul de la casa de bilete

O dată la două, trei, maxim patru săptămâni merg cu trenul acasă. Am mai scris despre nevoia mea de conectare cu casa aici. În general evenimentele decurg la fel, planul de a pleca mai devreme de acasă, realizarea faptului că este prea târziu, aglomerația inimaginabilă, statul la cozi mai lungi sau mai scurte, oamenii agitați și nervoși, uneori și eu la fel ca ei, doamnele de la casele de bilete iritate și fără răbdare, îmbulzeală, căldură sau frig, depinde de anotimp. Lucrurile diferă puțin de la o dată la alta, dar în mare lucrurile stau cam la fel.

Ce mi-a atras atenția mai demult în una dintre plecări dar și miercurea asta, a fost un domn care vindea bilete. Singurul bărbat pe care eu l-am  văzut să facă asta în gara din Timișoara. Prin ce mi-a atras atenția? Prin felul lui de a fi, prin modul în care zâmbea și rândea, prin atitudinea detașată și totuși implicată, prin răbdare și amabilitate.

Miercuri mă grăbeam destul de tare, ajunsesem abia cu vreo 8 minute înainte de plecarea trenului. În fața mea la coadă erau două femei care deja își luaseră bilet însă mai cereau câteva informații. A fost primul vânzător de bilete pe care l-am auzit să spună la ce linie vine trenul, în rest erau răspunsuri precum nu știu sau uitați-vă pe tabelă. Și eu care chiar credeam că ei nu știu ... Oricum, cum spuneam mă grăbeam destul de tare, m-am pus în fața ghișeului, am cerut repede biletul, domnul a făcut o față amuzată și mă privea strâmbându-se într-un mod caraghios la mine. S-a uitat preț de câteva zeci de secunde când la buletinul meu când la mine, numai așa de dragul momentului. Chiar dacă mă grăbeam destul de tare, am uitat de asta, i-am intrat în joc, m-am relaxat, am simțit cum îmi ia toată tensiunea de pe umeri. Cu câteva zâmbete, o privire caldă și strâmbătura unui om în jurul vârstei de 50 de ani a reușit să îmi coloreze toată ziua. Nu mi-a zis prea multe, dar a zâmbit mai tot timpul. Avea un calm incredibil în ochi. Îmi amintesc că așa fusese și prima dată când am luat de la el biletul, acum vreo un an.

Îmi place să văd astfel de oameni, mai ales la locurile de muncă. De cele mai multe ori dau peste persoane nervoase, iritate, grăbite și neînțelegătoare. Îmi place când văd că unii oameni - străini pentru mine, încearcă să aducă calmul și buna dispoziție în viața altor străini. Ador să știu că există și astfel de persoane, ador să le întâlnesc. Nici n-am cum să nu răspund la un zâmbet, n-am cum să-mi mai păstrez indispoziția.

De multe ori dacă cineva s-a comportat nu tocmai plăcut cu mine, am evitat să merg în acel loc sau la aceea persoană. Aș sta la ghișeul lui chiar dacă la el ar mai fi mai mulți oameni decât la restul. Prefer două minute state în plus și după un om care mă face să uit și de acele minute dar și de tot drumul agitat de a ajunge până la gară, decât două minute în minus plus o atitudine care îmi strică cel puțin toată călătoria cu trenul.

Este atât de important să ajuți oamenii, să le zâmbești, să îi privești cald. Și tu și ei au nevoie de asta. Știu că de multe ori este atât de greu, am simțit-o și eu, dar să strici starea încă la patru persoane nu te va face să te simți mai bine, ba chiar vor mai fi patru persoane care vor strica starea altor persoane și poate vei da și tu de una dintre ele care să te irite și mai tare. Nu se ajunge niciunde, este ca un cerc vicios. Un zâmbet naște alt zâmbet, și altul și altul; așa că zâmbește-le oamenilor.

Deci, jos pălăria domnule de la casa de bilete. Mai cumpărăm de la dumneavoastră. :)


Sursă fotografie

Unul dintre cele mai prețioase daruri

Prietenia este unul dintre cele mai prețioase daruri, unul dintre cele mai sacre lucruri, unul dintre cele mai puternice sentimente. Este sentimentul de acceptare, de înțelegere, de iubire, de încredere și de împreună.

Prietenii sunt acele persoane pe care noi le-am ales, care - deși poate gândesc diferit față de noi, nu ne judecă, ne completează, ne acceptă, ne ascultă, ne ajută și sunt alături de noi. Prietenii ne iubesc necondiționat, fără când, dacă sau pentru. Fără interese sau favoruri. Simplu și curat.

Este important să ne alegem cu grijă persoanele din jurul nostru și abia atunci când simțim că merită să ni facem prieteni, căci dacă totul este necondiționat și reciproc, se poate să îi păstrăm o viață întreagă. Când putem să le acordăm toată încrederea, când știm că atunci când zic nu pot sau nu am înseamnă că nu pot sau nu au, nu înseamnă că nu vor, sau că nu au chef, sau nici tu nu m-ai ajutat data trecută.

Și nu, nu vorbesc de acei prieteni pe care îi avem pentru a ieși cu ei în club, sau pentru a merge în vacanță din lipsă de alternative sau cu care ne petrecem timpul din plictiseală. Nu vorbesc de amiciții, de cunoștințe, eu vorbesc de prieteni adevărați și prietenie sinceră, de oamenii cărora nu le pasă că trebuie să fie doar ei cu noi împotriva lumii, de persoanele cu care deși nu am mai vorbit de luni de zile ne simțim ca și cum n-am mai vorbit de o zi, la care ne zboară gândul atunci când avem nevoie de afecțiune și încredere.

Nu este greu să menții o prietenie , atâta timp cât ți-o dorești și ai încredere în ea. Este nevoie de grijă, sinceritate, iubire, încredere. Trebuie să ai grijă de ea dacă vrei să reziste, să nu o deteriorezi cu secrete și minciuni, cu falsități și ipocrizie, cu interes și prefăcătorie. Este ca orice altă relație, este necesar să fie pură și sinceră. Prietenia nu-ți poate aduce nimic rău dacă este pură și necondiționată, ca nicio altă relație curată.

Așadar aveți grijă de prietenii voștri, aveți încredere în prietenia voastră, aveți încredere unul în celălalt, apreciați-o, protejați-o și aveți grijă pe cine alegeți ca prieten , căci acest dar este prea prețios pentru a fi dat persoanelor care nu știu ce înseamnă.


Sursă fotografie