La început am
scris din nevoie, pentru a mă descărca, pentru a mă elibera, pentru a-mi găsi
un sprijin. Din cauza unor întâmplări din viața mea, am
ajuns să fiu timidă, închisă și să nu-mi pot exprima sentimentele, uneori nici
cu mine, dar față de ceilalți. Să scriu era singurul mod în care puteam exprima
ce simt, singura cale de alinare când sentimentele dădeau pe afară, singura
barcă de salvare când mă simțeam singură și neajutorată. Simțeam de multe ori
că pluteam în gol, fără să știu încotro mă îndrept sau cât timp îmi va lua,
eram debusolată, speriată, și simțeam nevoia unui sprijin, sprijin pe care l-am
găsit în scris.
Mai apoi m-am
decis să scriu despre sentimentele mele cele mai puternice, despre trăirile care
m-au marcat, despre momentele care mi-au rămas în minte. Am început prin scris
o cale de înțelegere și vindecare. Scriam pentru că simțeam că nu mai pot să
țin în mine, iar mai apoi citeam și reciteam de zeci de ori, ca să-mi dau seama
de ce am simțit, cum am simțit și cum pot rezolva asta. M-a ajutat mult. Încă
mai fac asta, uneori mai rar dar de fiecare dată mă ajută la fel de mult.
Pe zeci de hârtii stau împrăștiate gânduri, idei, dorințe, frici, dezamăgiri. Hârtii lăsate
într-un sertar ca din când în când să îmi amintesc ce am simțit și să îmi dau
seama dacă mă mai afectează sau nu. Am rânduri scrise din durere, atunci când
găseam în scris singura alinare, rânduri pe care nu le va citi nimeni, pentru că
nu am scris decât pentru mine, pentru alinarea și vindecarea mea.
Mai târziu am
făcut o pasiune reală din asta. Îmi exprim mult mai ușor gândurile pe foaie,
este mai simplu. Îmi e ușor să o fac, simt nevoia să o fac. Simt nevoia să mă
deschid, și chiar dacă am învățat să mă deschid în fața
oamenilor, tot am nevoie să scriu, pentru că nu mă înțelege nimeni mai bine ca
foaia.
Iar mai apoi am
început să scriu poate și pentru a-i ajuta pe alții, pentru a împărtăși, pentru
a fi mai aproape de alți oameni făcând ceva ce iubesc.
Consider că
fiecare om își găsește un refugiu, o cale de alinare, o oglindă prin care să
privească spre el. Cred că toți avem nevoie de așa ceva, că toți avem nevoie de
conectare cu noi. Eu am găsit toate astea în scris, și de atunci până acum
asta m-a ajutat atunci când nu mai știam cum să fac față situațiilor.
Voi în ce vă găsiți refugiul?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu