Aleg să visez

Într-o lume în care nu mereu binele învinge răul, în care oamenii lovesc, jignesc, se minte mai mult decât se spune adevărul, în care ipocrizia și parșivitatea acoperă bunătatea, în care banii și faima sunt mai sus decât iubirea și respectul, eu aleg să visez.

Mi-am visat viața de mică, am încercat să fac ce îmi doresc, să-mi urmez sentimentele, să nu mă las doborâtă de vorbe sau păreri contrarii. Uneori a fost mai ușor, alteori a fost mai greu, acum este din ce în ce mai ușor așa cum am mai spus aici. Mereu am crezut în bunătate și fericire, mereu am crezut în viața fericită pe care ți-o poți face, mereu am crezut că visurile se îndeplinesc. Ei bine la 22 de ani, nu am încetat să cred tote astea.

Viața mi-a fost cam ca o câmpie, cu libertate, veselie, bucurie. Era presărată pe ici colo cu garduri pe care le-am sărit atunci când nu am putut să le ocolesc, o câmpie deseori umbrită cu nori, o câmpie unde de multe ori nu eram decât eu, singură, parcă departe de toți și de toate. Câmpia aceasta a fost mai mare sau s-a mai îngustat, în funcție de perioada în care am pășit. Acum, s-a deschis larg în fața mea, ca semn de nou început, de pornire la drum, de alegere a unei căi.

Iar eu prefer să îmi urmez visele, să mă agăț de ele atunci când mă scufund, să cred în ele și în mine, aleg să fiu fericită. Aleg să merg - poate mai mult, până ce dau de florile acelea superbe, colorate și parfumate, în  loc să le culeg pe cele de plastic de lângă mine, doar pentru că acestea sunt mai apreciate astăzi. Prefer să alerg desculță pe iarbă, chiar de-ar fi să mă ud, să mă murdăresc și poate chiar să mă înțep, în loc să iau acei pantofi superbi care mă vor bate și mă vor incomoda tot drumul. Aleg să privesc cerul cu norii lui negri, cu fulgere și tunete, în loc să mă ascund sub o umbrelă colorată făcută din plastic.

Și nici tu, nici el, și nici ea, nu mă veți convinge că sunt mai frumoase florile de plastic, sau papucii, sau umbrela colorată.  Pentru mine nu sunt, și cu asta cred că am spus tot. Voi, puteți alege orice, o puteți lua pe ce drum doriți, vă puteți crea sau dobândi propria cale, dar la fel ca voi, și eu pot și am dreptul să fac asta. Și doar pentru că drumul meu nu e la fel ca al vostru nu înseamnă că drumul meu nu e corect, că nu duce niciunde, sau că e urât. Poate e mai greu, poate e mai lung, poate e mai anevoios, dar la finalul lui voi găsi ceea ce caut, fericirea. Deci da, aleg un drum fie el oricât de complicat care mă va duce undeva, decât un drum drept și ușor care se îndreaptă spre nicăieri.

N-o să te conving că este mai bine ceea ce aleg eu, căci pentru tine poate nu este, n-o să încerc să te contrazic când îmi spui că drumul tău este mai ușor, nici măcar atunci când îmi spui că este mai bun, n-o să mă îndepărtez de tine doar pentru că ai luat-o pe altă cale, nu, dar la tot ce îmi vei spune și mă vei întreba, eu îți voi spune că aleg să visez. Că aleg să visez și să cred în visurile mele, și aleg să le urmez, chiar dacă nu le văd de păduricea ce s-a creat.

Și chiar dacă, pe această câmpie a vieții mele nu a fost mereu soare, el nu a lipsit pentru că eu îmi urmam calea, îmi ascultam sentimentele și alegeam să fiu fericită, el a lipsit pentru că a fost acoperit cu nori negri de neîncredere, de vorbe aruncate, de frustrări, de condamnări sau judecăți, care s-au abătut asupra vieții mele. Și dacă în continuare drumul meu nu va fi ușor, nu înseamnă că este greșit, ci este al meu, care sigur va fi frumos cu o destinație precisă.

Deci, omule care nu mai crezi în visuri, care crezi că visurile sunt pentru copii, care crezi că obișnuitul e mai practic decât fantezia, te rog, nu-mi mai spune să nu mai visez, nu-mi mai spune că greșesc, nu-mi mai spune că drumul meu nu-mi va aduce nimic bun, pentru că oricum n-o să te ascult, căci eu aleg să visez.

Sursă fotografie