Văd zilnic oameni înjurând, trântind, lovind, manifestându-se cel puțin deranjant. Aud și văd tineri care fură, care „nu ascultă”, iresponsabili, agresivi. Văd părinți care se întreabă unde au greșit, că le-au spus copiilor lor că băutura/țigările/furtul/agresiunea/etc nu sunt bune și că sunt dăunătoare. Părinți care se întreabă de ce copii lor au ajuns să fie așa, acum adulți, poate părinți la rândul lor.
Pentru că un copil învață prin puterea exemplului. Ei nu aplică vorba „fă ce spune popa, nu ce face el”. Ei fac ce văd, nu ce li se zice. Mi se pare și normal să fie așa. Așa că degeaba le spuneți că nu e voie/bine/în regulă dacă le arătați contrariul.
Degeaba le spuneți să nu fie agresivi, să se comporte pașnic când îi loviți, le vorbiți agresiv sau îi bruscați. Degeaba le spuneți despre cât este de periculos alcoolul dacă o dată la câteva seri își vede părintele abia ținându-se pe picioare. Degeaba le spuneți că țigările nu sunt bune dacă fumați lângă ei. Degeaba le spuneți să fie responsabili, ordonați, dacă voi nu sunteți. Și multe astfel de exemple.
Sigur, există acel gen de oameni care n-ar mai face niciodată ce i-a rănit în copilărie, care se feresc de lucrurile care le-au făcut rău, care încearcă să nu repete greșelile părinților. Dar și pe cealaltă parte sunt cei care învață că așa este normal, care fac anumite lucruri doar pentru că au trăit în copilărie cu niște părinți care făceau acele lucruri, chiar dacă poate le spuneau că nu sunt bune.
Așa că acum văd copii care au trecut de mult de vârsta copilăriei, care devin imediat agresivi, cel puțin verbal, care încearcă să își rezolve problemele cu scandal și jigniri, pentru că ei au fost agresați, li s-a vorbit urât, au fost bătuți atunci când au fost mici și au învățat că agresiunea rezolvă probleme. Văd copii mult prea mici care beau sau fumează, pentru că tata i-a pus țigarea în gură la șase ani doar pentru a se amuza, sau i-a întins paharul cu bere. Că ce rău poate să facă câteva guri de bere?
Sigur, sunt copii care nu au avut parte de aceste exemple acasă, cărora li s-a spus că nu e în regulă, că e dăunător dar care totuși au luat-o pe aceste drumuri din diferite motive. Însă probabilitatea ca aceste obiceiuri să persiste la acești oameni este mai mică.
Am cunoscut familii. În multe familii în care alcoolul era obicei a devenit obicei și pentru copii iar dacă nu se consuma deloc în casă nici copilul (ajuns adolescent - adult) nu consuma sau doar în cantități mici. Dacă părinții erau ordonați, și copii la fel. Sigur că există și excepții, am spus asta.
Este important să știți că voi sunteți exemplul lor, nu vorbele voastre. Este important să le spuneți ce este bine și ce nu(din anumite puncte de vedere) dar este și mai important să le arătați prin comportamentul vostru, n-o să vă creadă niciodată dacă faceți contrariul a ce le spuneți.
Și uite așa mulți părinți nici nu realizează ce influență au asupra copiilor, cât de mult le influențează drumul pe care o iau, sau ce amprente și-au lăsat asupra copiilor, și mulți copii cresc, devin adulți și se comportă asemănător cu părinții lor. Și apoi părinții se întreabă de ce.
Așa că, dragă părinți, fiți responsabili pentru ființele cărora le dați viață și pe care le îngrijiți și dacă într-o zi n-o să fiți mulțumit de ce a ajuns copilul uitați-vă în urmă și o să vă răspundeți la multe întrebări.
Luați-i de mână și mergeți împreună pe acel drum frumos de care le povestiți, nu-i împingeți singuri pe un drum pe care îl cunosc doar din vorbe în timp ce voi o luați fugind pe un alt drum, căci ei vă vor urma. Arătați-le drumul pe care vreți să o ia, nu le povestiți despre el.
Sursă fotografie
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu