duminică, 28 mai 2017

Precum niște picături de ploaie





Ați stat vreodată să priviți picăturile de ploaie cum se scurg pe vreun geam?
De multe ori am privit pe geamul trenului, al mașinii și mai rar pe geamul din cameră cum picăturile de ploaie se scurg încet, sau mai repede până ce ajung jos, și apoi le priveam pe altele și altele.

Știți ce am observat?

Că sunt picături de toate formele și mărimile, multe asemănătoare dar niciunele identice. Unele picături, mai mari, își croiesc singure drum pe geamul deja ud, altele mai mici o iau deja pe calea făcută de cele mari, unele ajung să coboare pe geam în timp ce altele se amestecă în apa rămasă pe geam și efectiv dispar. Toate se îndreaptă în jos, unele merg singure până ce ajuns, iar altele se întâlnesc într-un punct și de acolo se formează o picătură și mai mare care își croiește propriul drum, dar și picături mai mari care se destramă în altele mai mici și o iau pe drumuri separate.

Și știți ce am mai observat?

Că așa suntem și noi oamenii. ne asemănăm cu aceste picături, și noi suntem de diferite forme și dimensiuni, și noi ne asemănăm dar niciodată nu suntem la fel. Ne „scurgem” pe geamul vieții până ajungem la final. Cei mai puternici, curajoși și ambițioși o iau pe propriul drum pe care singurii și-l croiesc; cei mai slabi o iau pe drumurile create de unii mai puternici. Unii rămân puternici până la final, în timp ce alții ajung să se piardă în peisaj, se pierd pe ei, deși poate că nu s-au avut niciodată.
Unii pe drum își găsesc persoane care să le însoțească toată viața, care le fac mai puternicie, căci unde-s doi - sau mai mulți, puterea crește; iar unii după ce pleacă împreună la drum își dau seama că drumurile lor trebuie să se despartă pentru că sufletele lor s-au despărți deja. Și după unii vin alții, și alții și alții. Cei din urmă încă pot să o ia pe cărările create mai înainte, alții se trezesc că se scurg pe o parte a geamului pe care nu mai fusese nimeni și sunt obligați să-și creeze propriul drum.

Curgem prin viață încontinuu, la fel cum se scurg picăturile de ploaie pe geam, uneori, putem să ne oprim pentru câteva secunde, măcar să mai trăim puțin, să simțim viața și fericirea, apoi curgem în continuare fiecare către destinația lui. Uneori curgem mai lent, alteori mai repede în funcție de cât de lină este calea pe care am luat-o.

Deci suntem ca niște picături de ploaie pe un geam imens al vieții. Până dispărem, nu ne oprim să curgem niciodată. Dar ar trebui să ne oprim puțin din tot ce facem și să ne creăm relații atât de curate și pure precum picăturile de ploaie, iar la final să știm că nu luăm cu noi decât experiențele, nimic altceva.

Curgeți lin  și frumos, trăiți-vă viața frumos, responsabil, asumat, umpleți-o de bunătate și iubire. Iubiți-vă pe voi, iubiți-i și pe ceilalți. râdeți, bucurați-vă. Țineți minte că viața nu se va opri doar pentru că n-ați trăi-o voi.


Sursă fotografie


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu