miercuri, 24 mai 2017

Alege, ori intri ori ieși





Ți-am deschis ușa sufletului meu, te-am lăsat să alegi dacă vrei să intri sau dacă vrei să ieși, însă tu ai ales să stai în prag. Nici nu mă lași să închid ușa în urma ta nici nu vrei să te găzduiesc înauntru. Stai în ușă, și îi încurci pe alții care vor să intre, ori să iasă, și mă încurci și pe mine, căci nu pot ține o veșnicie ușa deschisă.

Cred că ști prea bine ce îmi doresc eu, căci dacă mi-aș dori să pleci, te-aș fi scos atunci când aș fi considerat că este cazul, dar vreau ca tu să alegi, și să nu depinzi deloc de mine. Nu mi-aș dori ca o persoană să stea în viața mea împotriva dorinței sale, din milă, ori din dorința de binefacere. Lasă-i pe alții să facă gesturi de binefacere, iar tu alege cu sufletul.

N-am să te mint că-mi va fi indiferent dacă vei pleca dar nici nu voi pretinde că viața mi se va opri în loc în cazul în care alegi să pleci. Ești liber să decizi ceea ce vrei, așa cum eu sunt liberă să reacționez cum simt în urma deciziei tale.

Deci hotărăște-te, intri sau ieși? Știu că tu ai sta acolo în prag poate pentru o viața, știu că nu vrei să intri pentru a nu fi sufocat de căldura sufletului meu, însă nici nu vrei să ieși pentru că ți-e teamă că vei îngheța, dar așa nu se poate. Aș mai lăsa ușa deschisă o vreme pentru a-ți da timp să te hotărăști, dar așa, mi se va răci și mie sufletul. Și cine-ar mai iubi un om cu sufletul înghețat?

Nu-ți cer nimic și nici nu vreau să te presez, însă dacă tu nu te decizi voi fi nevoită să trântesc ușa sufletului meu și mi-e teamă că te va răni în timp ce te scoate afară din el. Știi că eu nu-mi doresc să te rănesc așa că încă îți dau timp să te gândești și să alegi.

Dacă vei alege să rămâi eu voi fi bucuroasă să îți ofer un loc cald, să-ți țin sufletul protejat și ferit de griji, iar dacă într-o zi te vei sătura de același loc o să îți deschid ușa să ieși fără prea multe insistențe, căci un suflet nu poate sta lipit de un altul, când el simte că a venit momentul să zboare. Deci nu-ți face griji, că nu voi bate cu pumnii în pereți, nu voi plânge și nu voi regreta. Te primesc asumată înăuntru.

Dacă vei alege să pleci, voi fi nevoită să închid ușa în urma ta, însă - contrar cazului precedent, aceasta nu se va mai deschide dacă vei hotărâ cândva să te întorci. Sufletul meu nu este hotel, nu poți veni și pleca când vrei. Ori este un cămin ori o poartă închisă. Nu voi putea să îți redeschid poarta când vei avea nevoie de căldură sau când nu vei găsi un alt loc în care să-ți adăpostești sufletul de furtunile din viața ta.

N-o să-ți port pică indiferent de ce vei alege, pentru că vreau ce e mai bun pentru tine, dar și pentru mine. Iar dacă vei vrea să pleci, sigur nu ai fost cel mai bun lucru pentru mine.

Haide, fă un pas în stânga sau în dreapta, doar nu mai sta acolo nemișcat și indiferent că ieși sau intri asumă-ți și închide ușa în urma ta. Așa că alege, ori intri ori ieși.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu