Încă de când eram mică scriam des, când și unde apucam. Îmi amintesc că aproape în fiecare caiet erau scrise gânduri, poezii, trăiri și povești. Apoi rupeam foile și le adunam într-un loc și le puneam la păstrare. Tratament pentru durerea de suflet.
Scriam la școală, acasă, când mergeam undeva scriam pe telefon, mai apoi la facultate și ori de câte ori simțeam nevoia să spun ceva, când aveam câte o idee, sau când voiam să mă descarc. Uneori desenam. Tot așa haotic, pe caiete, pe foile cu cursurile de la facultate, pe hârtiuțe mai mici. Apoi le adunam și le puneam într-un dosar iar mai apoi într-o o cutie.
De foarte mică am început să adun lucrurile care erau importante pentru mine, la care ținem sau care erau reprezentative pentru un moment important din viața mea. Când am mai crescut am luat aceste lucruri și le-am închis în cutii. Când simțeam că se încheie o etapă din viața mea, puneam capacul pe cutie, scriam data închiderii, și o sigilam. Cutii cu amintiri, și trăiri, și gânduri, și sentimente. De când am început blogul am și cutiile virtuale care au același scop(dar sunt mai simplu de păstrat și de desfăcut) să mă vindece, să îmi aline dorul.
Îmi face bine să îmi amintesc, să știu ce gândeam, să văd ce simțeam; mă ajută să mă vindec, să mă observ, să văd cum evoluez. Adunând aceste lucruri eu am găsit o cale de a mă mai păstra vie eu cea de atunci, de a mă ajuta să mă vindec, de a retrăi și reînțelege.
Unele gânduri și desene le mai am puse în dosare, ca să mă pot uita oricând la ele. Cutiile nu se desigilează decât după ce a trecut numărul propus de ani sau la nevoie maximă :).
Ador starea în care mă aduc aceste amintiri, îmi place să îmi amintesc și măcar puțin să retrăiesc momente frumoase, pline de viață și veselie, poate unele și mai triste, care par atât de de parte de mine cea de acum. Atât de mult s-au schimbat atâtea lucruri. Știu că niciodată nu vor mai fi la fel, așa că îmi hrănesc sufletul - din când în când, măcar cu amintirile acelor vremuri.
Era frumos atunci, este frumos și acum, pun pariu că va fi frumos și în continuare, dar „frumosurile” astea sunt atât, dar atât de diferite, și în unele momente am nevoie de un anumit tip de frumos. Și atunci când am nevoie de altceva decât am în acest moment, iau cutia o desfac, și e ca și când aș desface o sticlă cu sentimente, care mă înconjoară și mă poartă în perioada de unde vin ele. Râd, zâmbesc, plâng, oftez, în fața unei cutii care îmi găzduiește cele mai importante trăiri dintr-o anumită etapă din viața mea.
Chiar de mai uit lucruri, chiar de îmi amintesc cu greu ce și când s-a întâmplat, am grijă să îmi reîmprospătez periodic memoria, pentru a nu pierde ce am trăit atunci, pentru a nu mă pierde pe mine, pentru a mă păstra completă și fericită. Așa am aceste cutii, care îmi umplu mintea cu amintiri, și-mi vindecă sufletul de răni și de dorul anumitor vremuri.
Sursă fotografie
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu