Majoritatea dintre noi oamenii, în mod normal și natural, avem tendința și nevoia să avem grijă de oamenii din jurul nostru, mai ales de cei mai apropiați. Și asta este un lucru bun în general, sau ca idee.
Noi ca oameni de asemenea avem nevoie să ne știm iubiți, apărați, protejați, să simțim iubirea, devotamentul și grija celorlalți pentru noi. Este un sentiment minunat să simți că cineva vrea să te protejeze, să te apere, când cineva îți vrea binele, și are grijă de nevoile și dorințele tale. De aceea grija ne leagă, ne apropie, ne ajută să ne exprimăm sentimentele atunci când cuvintele nu ne ajung.
Însă ce facem în momentul în care această grijă pentru ceilalți, devine o nevoie a nostră? De multe ori le purtăm această grijă însă nu pentru că ei ar avea nevoie de ea ci pentru că noi avem nevoie să le-o purtăm. Și aici după părerea mea, nu este tocmai în regulă.
Protecția și grija excesivă nu ajută, ba dimpotrivă, tinde să înrăutățească lucrurile. Și asta pentru că noi nu ne mai gândim la nevoile și dorințele celuilalt, ci la nevoile noastre. Dacă le purtăm această grijă doar pentru că noi avem nevoie de asta, atunci grija și protecția nu ne vor apropia, ci poate chiar ne vor depărta.
Este normal să ne dorim ca persoanele pe care le iubim să fie în siguranță, să nu ducă lipsă de nimic, să fie fericiți și sănătoși. Este la fel de normal să facem tot ce putem ca să le oferim toate astea, însă să nu confundăm nevoile lor reale, dorințele lor cu nevoia noastră de a-i ști în siguranță, lângă noi și poate chiar dependenți.
Este o linie delicată între dorințele celorlalți și dorințele noastre, între ceea ce își doresc ei cu adevărat și ceea ce ne-am dori noi să își dorească sau ceea ce credem că își doresc, între nevoile lor reale și nevoile noastre legate de ei, atât de fină încât uneori nici nu ne dăm seama cum am trecut pe cealaltă parte, sau nici nu mai știm exact pe ce parte ne aflăm. Așa că ar trebui să ne gândim bine dacă copilul are nevoie de aceea căciulă, dacă mama bolnavă își dorește să stea doar în pat, dacă surorii mai mici îi e frică să iasă afară sau dacă noi avem nevoie să îi știm în siguranță și în afara oricărui pericol atât de tare încât nu realizăm că această grijă obsesivă le face, de fapt, rău.
Am văzut multe efecte negative ale griji și protecției exagerate, am văzut prea mulți copii care își doresc și pot însă nu sunt lăsați. Este normal să ne străduim să îi protejăm de tot ce putem, însă asta nu înseamnă să îi privăm de lucruri normale, frumoase și benefice lor. Răsuflu ușurată că nu s-au adus în magazine bile de sticlă în care să se închidă oameni, de preferabil... o viață.
Deci aveți grijă de oamenii pe care îi iubiți, protejați-i, iubiți-i, fiți atenți la nevoile lor reale și bucurați-vă alături de ei de frumsețile vieții.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu