Am tot vrut să abordez acest subiect, dar mi-a fost frică să zic ceva negativ la adresa căldurii, că poate se va răzbuna și mă va sufoca de-a dreptul. Dar gata, mi-am făcut curaj, încurajată de aceste câteva zile de răcoare și de somn acasă, în patul meu în care căldura este mereu, măcar suportabilă.
Așadar iată datele suferinței mele. Timișoara. Vara. Peste 35 de grade afară. Ultimul etaj al blocului. Cum sună până aici? Exact, devastator. Am ajuns să plec din Timișoara tocmai din cauza căldurii și lipse de somn, mâncare, activitate.
Uram ziua căci simțeam că nu pot să respir și abia îmi târam corpul parcă infinit de greu în căutarea unui colțișor măcar cu un grad mai răcoros. Nu prea mâncam, stăteam lipită de cele mai reci suprafețe, fără să ating membrele între ele, coborând cu speranță să plimb cățelul, că poate, doar poate voi găsi doar puțin mai puțină căldură, și oftam frustrată când nu găseam decât aceeași căldură sufocantă, plus zonele cu soare prin care treceam inevitabil, înjurând în gând când trebuia să urc cele patru etaje ca să dau de aceeași căldură de care am fugit. Greu, foarte greu reușeam să mă mobilizez să fac ceva, și asta numai în condițiile în care era ceva urgent de rezolvat. Altfel nicio șansă, mâncatul, curățenia, deplasatul, chiar și mersul la baie încercam să le amân după miezul nopții.
Și venea noaptea. Și făceam cele necesare supraviețuirii, și unui trai cât de cât decent, și după două trei ore de trebăluit prin casă, era momentul de somn. Păi să vedeți chin, căci căldurii puțin îi păsa de momentul meu somn. Să nu mai zic că în acele fooooarte dar foarte puține dăți în care aș fi putut adormii, măseaua mea se gândea să dea petrecere la mine în creier; căci pe vremea aia durerile de măsea reușeau să mă sece după ce am fost secată deja de căldură, dar v-am povestit aici că am rezolvat măcar aceea problemă. Bine, să revenim. Mă puneam în pat, lăsam geamul larg deschis, invitam câinele să se așeze pe fotoliu, eliminam orice urmă de textură de pe corpul meu, închideam ochii și ... doar nu credeați că somn, nu, nici vorbă. La nici zece minute, minunata, draga și speciala cățelușă se gândea să se dea jos de pe fotoliu - tot din cauza căldurii și să își plimbe lăbuțele zgomotoase pe parchet. Și făcea asta aproape din oră în oră. Bun, cățelul își găsise locul pentru o oră, cu puțin noroc poate chiar mai mult, și eu închideam ochii. Mă învârteam, mă răsuceam, apoi găseam poziția aceea perfectă în care corpul își reglase temperatura și zic ieeeei în gând și mă pun pe adormit rapid, când simt cum măseaua dă semne că ar vrea să își reînceapă dansurile de societate pe la mine prin creieraș din cauza vântului care intra pe geam și care putea să îmi asigure un somn cât de cât... somn. Așa că puneam repede în balanță și de fiecare dată alegeam varianta de a murii de cald în loc să mor de durere așa că mă ridicam rapid din pat și închideam geamul. De cele mai multe ori măseaua mea - mulțumită, adormea fără prea mari proteste, dar degeaba căci îmi pierdeam poziția de somn, și iar chin și învârteli până când nu mai suportam căldura, și deschideam iar geamul. Iar de aici, ei bine, se tot repeta, mă ridicam de câteva ori bune să închid/deschid geamul, din motivele deja cunoscute. Adormeam din când în când. Dimineața deja intra căldura așa că închideam geamul de tot, mai reușeam să adorm maxim o oră legat și mă trezeam, obosită, nervoasă, căutând un loc cât de cât mai rece, măcar cu un grad. Și luam ziua de la capăt, cu maxim 3 ore per total de somn pe noapte, și nici ăla liniștit.
Frumoase zile am mai avut. Voi cum faceți - sau dacă sunteți mai norocoși, făceați, față căldurii?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu