Dragă domnule an 2020,
Ai fost un an diferit. Diferit de tot ce-am trăit până acum, de tot ce-am crezut vreodată că voi trăi. Mi-ai arătat fețe ale oamenilor pe care nu voiam vreodată să le văd, mi-ai arătat suflete întunecate, inimii pline de ură și ignoranță. M-ai înconjurat cu frică și incertitudine, cu panică, cu gânduri multe și confuze. Mai ținut mai la distanță, mi-ai luat timp și ocazii, mi-ai pierdut momente cu oameni dragi. Ai schimbat macazul drumului pe care mergeam, mi-ai arătat noul. Mai smuls din ce-am trăit și m-ai aruncat în alta viață unde totul e atât de diferit. Mi-ai adus multe lacrimi, mi-ai îngreunat sufletul, mi-ai adâncit răni.
Dar, tot tu, dragă 2020, mi-ai adus liniștea, m ai pornit pe un drum al meu, mi-ai deschis o nouă cale și mi-ai început un nou capitol al vieții. Mi-ai dat speranță și încredere, mi-ai dat puterea deciziei. Mi-ai prezentat o nouă formă de iubire, și m-ai aruncat într-o nouă poveste, inimaginabil de frumoasă. Mi-ai dat sute de zâmbete, mi-ai umplut sufletul cu fericire și împlinire. Mi-ai adus în viață un suflet mic și blănos. Mi-ai arătat ce înseamnă mai mult independența. Mi-ai dat sănătate și puterea de a lupta pentru ea. Mi-ai adus fericire. Mi-ai deschis ochii, să văd mai bine frumosul și realul, mi-ai dat harul de-a trăi si vedea cu sufletul și mai deschis.
Ce vreau să-ți mai spun, e că, nu vreau să te uit, cu toată durerea în care ai fost îmbrăcat. Aleg să cred că ai fost mai mult un an bun, decât unul rău. Aleg ca pentru mine, tu să fii un an uimitor, din toate toate punctele de vedere, pe toate planurile.
Și-ți mulțumesc, 2020, că m-ai învățat cum să trăiesc mai altfel, că ai adus atâtea lucruri valoroase în viața mea, că m-ai învățat să privesc viața și-n alt mod.
Iar pe tine, domnule 2021, te rog, regăsește-ne liniștea și echilibrul. Și fii bun, mai bun decât toți anii, dacă-ți stă în putere. Și adu sănătate; sănătate și fericire. Și multă iubire și înțelegere. Oamenii au nevoie de asta, acum mai mult ca oricând. Multă iubire ❤
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu