miercuri, 8 martie 2017

Aleg să fiu fericită







Foarte des sunt întrebată cum mă văd peste n ani, cum vreau să fiu, cum îmi văd viața, ce
vreau să fiu, ce îmi doresc și alte întrebări de genul acesta. Multe întrebări, același răspuns: fericită. 

Ma amuză teribil reacțiile după ce răspund astfel. 
Da, dar ce îți dorești, ce vrei să faci, cum vrei să iți fie viata sau  ăsta nu e un răspuns sau mă refeream la lucruri concrete sau pur și simplu pun emoticoane amuzate sau fac fețe derutate. Unii îmi spun: nu măi, vorbeam seriosGhici ce? Și eu. 

Oamenii sunt foarte sceptici privind acest răspuns. Cum adică sa fii fericita? Nu, nu asta e important, e important ce vei face, câți bani vei lua, iți vei permite sa pleci în vacanțe,  la ce vârstă te vei căsătorii sau câți copii vei face?

Pe ei îi uimește răspunsul meu, pe mine ma amuza și mă întristează reacțiile lor. Mă amuza, căci sunt surprinși, nu știu ce să răspundă dar sunt siguri că nu e un răspuns valid. Ma întristează să văd că nu îl consideră răspuns valid. Că sunt mai importante atâtea altele, că nu aleg ce ii face mai fericiți ci ceea ce le oferă o viață cât mai fără lipsuri materiale. Mă întristează că a alege fericirea li se pare o glumă, și nici măcar nu una bună. Mă întristează că nu aleg fericirea, pentru că unii nici nu știu că fericirea e una dintre variante.

Văd oameni plictisiți la muncă, oameni care nu sunt mulțumiți de viața pe care o au, oamenii care își doresc altceva, oameni care fac ce le aduce mai mulți bani dar le fură din timp și fericire. Și dacă îi întrebi îți vor spune că au o viață bună, nu sunt fericiți dar au o viață bună.

Până acum câțiva ani, la aceste întrebări răspundeam cu ce job vreau să am, pe unde vreau să ajung, ce timp de bărbat sau casă îmi doresc. Acum am realizat cât de irelevante sunt toate răspunsurile astea. Dacă o să am un job care mă face fericită, o să fie jobul perfect, dacă o să am lângă mine un bărbat care o să mă facă fericită atunci el e alesul, dacă o să am o casă în care o să mă simt ca acasă, atunci e casa visurilor mele, dacă doar să fiu în preajma oamenilor pe care îi iubesc într-un loc nesemnificativ mă va face fericită, aceea va fi cea mai bună vacanță.

Nu contează unde merg, pe cine am alături, ce fac, câți bani am, ce destinații aleg, unde stau, dacă toate astea mă vor face fericită. Căci dacă mă vor face fericită atunci o să fie cele pe care le-am căutat toată viața.

Deci da, fericirea e o alegere. După mine, să alegi să fii fericit e mai prețios decât să alegi orice altceva, pentru că atunci când ești fericit ai tot ce îți dorești, căci de aceea ești fericit, nu?

Iar dacă acum mă vei întreba cum vreau să fiu în viitor, vei ști ce o să-ți răspund. Tu cum vrei să fii în viitor?


Sursă fotografie

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu