Mi-am regăsit soarele

Am plecat cu frică, neputință și incapacitate în suflet, am plecat cu mii de gânduri stinse, închise și reci, am plecat fără speranță, fără visuri, fără planuri. Am plecat goală și rece, plină de îndoieli și de frici, am plecat cu toate rezervoarele goale, cu maxim de frustrări, cu nervi, cu neajunsuri. Am plecat mai stinsă ca niciodată, fără nicio scânteie în ochi sau suflet. Am plecat doar să mă știu plecată, departe, oriunde numai nu acolo, căci acolo parcă toate se auzeau, vedeau, simțeau, întâmplau, mai rece și mai dur, mai fără sentimente.

Și am venit acasă. Am ajuns aici, în căminul meu, în oaza mea de răbdare și calm și organizare, în bula mea de confort. Și ce bine e aici, mai bine ca oriunde altundeva. După nici o zi, rezervoarele mele erau deja pe plus, mintea îmi creea planuri și idei, sufletul îmi râdea, ochii îmi sclipeau. După nici o zi am reușit să-mi recâștig încrederea în mine, să-mi iau putere pentru a lupta mai departe, m-am înhămat cu multă răbdare și înțelegere și voie bună.

Mi-am dat seama că trebuie să îmi reumplu rezervoarele ca să pot merge mai departe, că trebuie să mă regăsesc și să regăsesc putere și voință, că trebuie să-mi găsesc ambiția și curajul, și mi-am dat seama, că uneori, este mult mai greu să fac asta, mult mai greu decât aș fi crezut vreodată. Dar acum știu că e ok, e ok să mă simt deznădăjduită, e ok să mă panichez și să îmi fie frică, e ok să mă umplu de frustrări atunci când lucrurile nu merg cum mi-aș dori, e ok chiar și ca din când în când să-mi acopăr soarele cu supărări, frici, frustrări, temeri, regrete. Ceea ce nu e ok e să las lucrurile așa, nu e ok să mă complac în situație, nu e ok să mă afund atât de mult încât să nu mai găsesc drumul spre suprafață, nu e ok să renunț la mine și la visurile mele de fiecare dată când viața nu îmi oferă ce îmi doresc, când îmi doresc. Astea nu sunt ok, însă e ok să îmi iau un timp al meu pentru a mă reîncărca și să merg în locul care îmi face cel mai mult bine, și care îmi umple rezervoarele cel mai repede.

După săptămâni de plutire în neant, după gânduri risipite, și putere epuizată, după ce soarele a încetat să mai strălucească, după ce toată ființa mea voia să abandoneze orice luptă, mi-am regăsit echilibrul, calmul, speranța și bucuria, mi-am regăsit soarele vieții pierdut printre norii disperării.