În orice, și oricând, pentru mine, mama este cel mai bun pansament. Atât pentru stările fizice, cât și pentru cele sufletești.
Pot să am o lume întreagă în jurul meu, atunci când mi-e greu, o caut tot pe mama. De multe ori cei din jur nu înțeleg, nu știu, au și ei problemele lor, și nu reușesc să te facă să te simți mai bine. Însă cred că asta fac mamele, înțeleg, suferă alături de copii lor, și sunt acolo pentru ei, chiar și când aceștia au peste 23 de ani.
Atunci când mi-e greu, o sun, căci știu că mereu, dar mereu este acolo să mă asculte, să mă aline, să mă liniștească. Și doar atunci când dau de ochii sau vocea ei, încep să mă descarc, să plâng, să sufăr tare, nu doar în tăcere. Cu restul lumii mă mai abțin, zâmbesc, zic că sunt bine, sau că nu sunt atât de rău. Dar cu ea, cu ea pot să mă descarc, să mă liniștesc, să elimin durerea din mine, fără ca ei să i se pară deplasat, sau nejustificat, sau greșit, sau banal. Indiferent de ce mă doare, de motiv, de loc sau circumstanțe, ea e mereu acolo.
Reușește așa ușor, să mă aline, să mă facă să mă simt mai bine, să mă facă să nu mă simt singură.
De când eram mică, dacă mă durea ceva, dacă eram bolnavă, dacă sufeream în orice fel, indiferent de unde sau cu cine eram, voiam să o sun pe mami, să vorbesc cu ea, că parcă toate îs mai suportabile atunci când sunt sau vorbesc cu ea.
Nu știu cum e pentru voi, dar pentru mine, mami este cel mai pun pansament de care pot dispune, și atunci când sunt internată în spital din vreun motiv, dar și atunci când sufletul mi-e făcut zob, ca acum.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu