Alarma sună, pisicul miaună din spatele ușii închise semn că nu mai e timp de ațipit încă cinci minute. Îi deschid ușa, mă tolănesc înapoi în pat pentru mai puțin de 2 minute cât îi scarpin burtica și bărbia. Must to do - ul zilei de azi. Mă ridic, mă spăl pe dinți, față, mă îmbrac, hrănesc și curăț două bucăți animale gălăgioase și agitate și mă pun la muncă. Privesc pe geam, soarele bate, crengile copacilor se clatină încet, pare a început timid de primăvară. Deschid cele trei geamuri larg. Intră aer rece, mai mult de iarnă molcomă, decât de primăvară, însă îmi mângâie pielea, îmi alintă nările , așa că mă declar oricum încântată. Mă simt plină de viață, chiar dacă tot ceea ce am de făcut acum este să stau niște ore bune în fața computerului, pe un scaun pe care mă învârt o dată la câteva zeci de minute. Dar este perfect așa, cel puțin acum, așa pare. Mă simt fericită cu adevărat. Pentru că oricum simțurile mele caută fericirea în cele mai banale și simple momente și lucruri, și de fiecare dată au găsit-o acolo.
În acel moment nimic n-ar fi prezis că ore mai târziu lacrimi fierbinți mi se vor scurge direct din sufletul pe care-l simt prea greu și prea rece. Dacă fericirea mea din acel moment ar fi avut martori, aceștia n-ar fi crezut vreodată, că în adâncul sufletului meu, curg râuri de incertitudine, dezamăgire și nesiguranță, de atât de puțină iubire de sine.
În acel moment, am uitat că undeva, pe fundul sufletului meu, stă o fetiță mică, singură, care cere cu disperare să fie scoasă a lumină, care își urăște sinele ce-o ține captivă acolo. Și cu toate astea, fericirea mea a fost sinceră. Fericirea mea de zi cu zi este sinceră. Lucrurile mici, complete, simple, îmi umplu izvorul fericirii, în timp ce, lucrurile mari, complicate, seci, îmi întunecă sufletul.
Dacă ai fost vreodată aici, știi ce simt și știi despre ce vorbesc. Și oricât de tare mi-aș dori să pot să-ți spun trucul magic folosit pentru a scăpa de aceste umbre întunecate, ce se ascund poate de ani de zile, la mine-n suflet, cu părere de rău te anunț că nu știu. Că eu, n-am găsit puterea de a scăpa de ele, deși știu că este în mine, sau cel puțin, era cândva. Eu n-am reușit să descopăr calea spre ușa pe care e nevoie s-o deschid ca să fac lumină. Dar cu toate astea, pot să-ți spun cum reușesc să fiu fericită și să mă bucur de viață în ciuda lor, cu tot cu ele.
În primul rând, mă uit la viața mea, la ce am, la ce trăiesc. Și-mi dau seama pentru câte trebuie să fiu recunoscătoare, ce frumos trăiesc, și ce bine mi-e în viața mea. Mai apoi, mă uit la oamenii din viața mea. La câte sunt de extraordinari, la cât de mult sunt alături de mine și mă ajută, la ce suflete calde , și brațe deschise au. Iar asta, ei bine, îmi dă o energie fantastică. Iar uneori, mai rar ce-i drept în ultima vreme, mă uit la mine, și privesc părțile ce-mi plac la mine, lucrurile de care sunt mândră, bucățile din mine pentru care am muncit și care au ajuns așa cum mi-am dorit.
Pentru mine asta e suficient, pentru a mă face să-mi trăiesc viața cu zâmbetul pe buze și fericirea în ochii. Nu tot timpul, din păcate, nu în fiecare zi, căci uneori devine insuportabil de greu să-mi ascund umbrele durerii, dar mai ales ale dezamăgirii, ale ne-iubirii de sine,dar măcar atât de des încă să pot spune tare și cu siguranță, că sunt mult mai mult fericită decât orice altceva.
Deși nu e ideal așa, și știu că va veni momentul (va trebui să vină) în care să-mi fac curat în suflet și să alung tot ce e întunecat și rece pe acolo, pentru un moment, reușesc cumva să mențin balanța înclinată în direcția pe care mi-o doresc eu și care-mi face bine.
Ah, cât aș vrea să vă spun că sentimentele astea grele trec, că va fi într-un final soare (ba chiar cred cu tărie asta), că am găsit locul secret în care se ascunde puterea și voința, curajul și ambiția care să vă(ne) ajute să ajungeți acolo unde chiar vă doriți, să scăpați de îndoieli și dezamăgiri și să vă facă să vă iubiți mult mai mult și mai adevărat, însă nu pot să vă spun asta, pentru că n-ar fi corect să vă mint. Dar vreau să vă spun, că deși nu știu, n-am ajuns acolo, cred că prin eforturi mai mari sau mai mici, vom găsi acea putere.
Între timp, înconjurați-vă de oameni frumoși și buni, care vă ajută și vă susțin atunci când aveți mai mare nevoie, cu care puteți vorbii despre toate care vă apasă, care se așează lângă voi atunci când nu mai aveți puterea să vă ridicați, care vă fac să zâmbiți, care vă țin în brațe atunci când cuvintele nu mai sunt de ajuns, și lângă care puteți să vă eliberați durerea și lacrimile. Și zâmbiți, mult și des, și din orice și oricui. Ajută. Promit !
P.S. : eu ca ajutor am și două creaturi mici, gălăgioase și pline de energie, dar incredibile și adorabile. Și ele ajută mult, atunci când oamenii de mai sus sunt la muncă, au altă treabă, sau aveți nevoie să fiți singuri :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu