marți, 21 martie 2017

Nu există trebuie, doar vreau





Știu, poate sună puțin, sau puțin mai mult, ireal, dar adevărul e că  nu trebuie, ci vrem. În 90% dintre cazuri nu suntem obligați, ci vrem. Astăzi nu o să vorbesc de acel 10% în care suntem puși, împotriva voinței noastre să facem anumite lucruri, ci despre restul de 90%.

Așadar nu trebuie să muncim, vrem să avem bani și să ne menținem în viață, nu trebuie să facem școli, vrem doar un viitor mai bun, nu trebuie să luăm note mari, vrem să nu ne certe părinții, nu trebuie să mâncăm sănătos, vrem să ne menținem sănătoși, și multe astfel de exemple.

Sigur, acest trebuie e o condiție pentru anumite realizări, fapte, și dobândirea anumitor facilități. Dar acest trebuie este condiționat de un vreau. Vreau ceva iar pentru asta trebuie sau este nevoie sa fac altceva. Dacă nu mai vreau, nu mai trebuie. Nimeni nu te poate obliga să faci nimic(fără acel 10%) ci faci ceea ce vrei.

Ne-am obișnuit cu acest trebuie, ne-am obișnuit să punem ceea ce facem și nu ne face fericiți pe umerii acestui cuvânt, nu sunt bine, dar trebuie, păi ce să fac dacă trebuie?, cineva trebuie să o facă și pe asta. Nu nu trebuie, trebuie doar dacă vrem să se întâmple ceva, altfel nu.

Ar trebui să ne dăm seama că acest trebuie este opțional, că de fapt nu trebuie și că alegem. Ne-am simții mai apropiați de noi dacă am știi că noi vrem, că la noi este controlul, că putem să facem sau putem să nu facem, și asta depinde doar de ce vrem noi.

De mic îl auzim pe trebuie, trebuie să mergi la grădiniță, la școală, trebuie să înveți bine, trebuie să fii cuminte, trebuie să pui jucăria aia acolo, trebuie să mănânci tot, trebuie să pui pe tine 2 bluze și 3 jachete, trebuie să te pui să dormi. Dar nu ne-au spus și continuarea, că trebuie să cele de mai sus, dacă vrem să sau să nu un anumit lucru.

Noi nici nu știm că acest trebuie, nu trebuie de fapt, nu înțelegem că de fapt nici nu există acest cuvânt independent, ci doar legat de ceea ce vrem. Dar e normal să nu știm astea, este normal să nu le înțelegem căci nimeni nu ne spune lucrurile astea. Învățăm că dacă Trebuie, Trebuie, fără obiecții, fără contraziceri. Ghici ce? Nu trebuie.

Pentru că trebuie nu există individual de vreau, pentru că trebuie nu există fără vreau. Trebuie? Da, doar dacă vreau.


Sursă fotografie

2 comentarii:

  1. Eu te contrazic ! Proportiile pe care le-ai pus tu sunt gresite. Poate ca in acel trebuie exisa si un vreau, dar uneori cand spui trebuie, e pentru ca trebuie, fara vreau. In lumea in care traim, aces trebuie e obligatoriu, pentru ca altfel, efectiv te exclude. Si asta e groaznic.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asta e ideea, ca in fiecare (sau aproape fiecare) trebuie exista un vreau, si daca exista un vreau, exista posibilitatea de a alege, si daca poti alege nu mai e obligatoriu. Nu am spus ca nu exista consecinte daca nu faci ce " trebuie ", am spus doar ca trebuie doar pentru ca iti doresti altceva. De exemplu, trebuie pentru ca iti doresti sa nu fii exclus.

      Ștergere