marți, 2 mai 2017

Paşi spre viitor




Chiar dacă am da aproape orice pentru mai mult timp, pentru o clipă de răgaz, pentru un buton de stop sau măcar de pauză, ne îndreptăm cu paşi repezi spre viitor. Uneori atat de repezi că nici nu realizăm că am ajuns în acel viitor, ba chiar l-am lăsat şi în urmă visând la un alt viitor.

Şi eu mă gândesc zi de zi la viitor, unori la viitorul foarte apropiat alteori la cel foarte îndepărtat. Atunci când realizez asta mă opresc, îmi zic în gând fie ce-o fi şi încep să trăiesc în acest prezent, care uneori e mai frumos alteori mai puțin frumos.

Ştiți de ce cred eu că petrecem foarte mult timp gândind la viitor? Pentru că este ceva pe care putem să-l creem, putem să ni-l închipuim aşa cum ne dorim. Prezentul e prezent, e aşa cum e, nu putem să facem soare dacă plouă. Dar în viitor putem face asta, sau cel puțin credem ca putem.

E frumos să visezi la o viață aşa cum ți-o doreşti, e frumos şă speri la lucruri, să faci planuri îndepărtate care poate nu se vor împlini niciodată, pe care însă noi le credem aşa reale. E frumos dar şi periculos uneori. Uneori petrecem atâta timp gandindu-ne la viitor încât nu ne mai asigurăm că acele planuri devin realitate, nu mai trăim în prezent şi nu mai luptăm pentru ce ne dorim în viitor.

Viața e frumoasă zi de zi, chair dacă nu e tot timpul aşa cum ne-am dori-o noi, şi eu văd asta cel mai des atunci când mă trezesc şi nu mă gândesc la nimic, doar privesc pe geam.

Încerc să nu mai fac câte zece paşi pe zi spre viitor, ci să iau viața pas cu pas, trăind în prezent, si mergând uşor spre viitor.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu