miercuri, 13 septembrie 2017

Ceea ce primesc de la alții, sunt sfaturi, nu decizii




Încă de când eram un copil, țineam strâns de ideile și convingerile mele, ascultam ce spun ceilalți, mă gândeam, analizam în minte, ca mai apoi să iau decizia pe care eu o consider cea mai bună. Dacă pe atunci asta se rezuma la cât să mănânc, cu ce să mă îmbrac, sau de câte ori să fac baie pe săptămână, acum, după același principiu, îmi iau toate deciziile.

Sigur că ascult de sfaturile celorlalți, că iau în considerare părerile lor, că analizez ceea ce îmi spun, dar la final, eu sunt cea care decide. Eu, nu ei, căci este viața mea, și eu știu cel mai bine ce mă face să mă simt bine, și ce mă face fericită sau nu. Eu știu ce simt, după ce mă ghidez, cât pot, ce cred, eu știu toate astea, nimeni altcineva, iar pentru asta, știu că cele mai bune decizii sunt cele trecute prin filtrul meu, cele analizate, cele gândite, nu cele luate doar pentru că așa spun alții.

Știu că de multe ori, ceea ce aleg eu pentru mine, îi poate supăra, dezamăgi, sau întrista pe cei care îmi vor bine, și cred că ei știu mai bine, ce este mai bun pentru mine. Știu că ei vor doar să mă ajute, că ei mă iubesc și îmi vor binele, și le mulțumesc din suflet pentru asta, dar astăzi vreau să le spun mulțumesc pentru tot, pentru sfaturi, gânduri și iubire, apreciez și iau în considerare, dar o să decid ce îmi este mai bine, nu ce credeți voi că îmi este.

Am văzut o mulțime de copii, și oameni care nu mai sunt copii, care își iau deciziile în funcție de ceea ce cred, vor, presupun ceilalți. Care nici măcar nu se gândesc la ce vor ei, la ce le-ar fi mai bine, nu-și pun problema anumitor aspecte din viața lor, pentru că oricum, la final, nu decid ei. Unii se complac în situația asta, iar alții, cred eu, nici nu știu că se poate și altfel. Iar mie mi se pare cel puțin greșit să nu fi stăpân pe viața, alegerile și deciziile tale.

Mie cel mai greu îmi este să mă supun unor lucruri pe care nu le înțeleg, cu care nu sunt de acord sau care mă fac să mă simt incomod. Și când eram mai mică, eram nevoită să mă supun destul lucrurilor de genul acesta, pentru că deh, eram copil și oricine altcineva știa mai bine decât mine, ce îmi place, ce îmi face bine, ce este corect sau logic. Eu nu, că doar eram doar un copil, nu? Ei bine nu mai sunt, sau nu în modul acela, și dacă atunci, părinților, rudelor, prietenilor le era greu să mă determine să fac anumite lucruri, acum nu mai au nici cea mai mică șansă de a mă constrânge, obliga, determina.

Da, de multe ori iau deciziile care mi-au fost sugerate, dar nu doar pentru că așa au zis ei, ci pentru că așa am considerat că este cel mai bine. Mi-am întors multe decizii în urma sfaturilor și ideilor celorlalți, dar doar pentru că analizând, am ajuns la concluzia că așa este mai bine, și că eu am crezut, vrut, știu greșit. Iar atunci când plec 100% cu o idee în minte și suflet, nici cele mai puternice argumente sau soluții, nu mă întorc din a face ceea ce-mi doresc.

Deci îi ascult pe alții, îi las să îmi dea sfaturi chiar și atunci când nu am nevoie, iau în seamă ce îmi spun, le iau sfaturile ca pe posibile decizii, dar până la urmă ceea ce îmi spun alții nu sunt decât niște sfaturi, nu decizii în sine.

Sursă fotografie

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu