Aș vrea să îți să spun multe, însă nu prea știu ce, și sincer, nici cum. Nu prea mai știu nici cum să îți vorbesc, adult încă nu ești, dar nici copilul acela care pricepea prea puține. Aș vrea să îmi cer scuze, dar nu cred că este vina mea, dar parcă aș vrea să îmi cer scuze în numele vieții, că nu ne-a dat șansa să creștem împreună. Aș vrea să îți mulțumesc, dar nu aș știi pentru ce; eventual pentru faptul că exiști, dar asta nu a fost alegerea ta. Ți-aș ura de toate, și fericire, și bucurie, putere, curaj, sinceritate, iubire, însă nu am garanția că o să ai parte de toate astea și nu vreau ca urările mele să fie în zadar. Ți-aș spune că o să fiu mereu lângă tine când o să ai nevoie de mine, dar poate că n-o să fiu, poate că n-am fost, și nu vreau să te mint.
Te-am văzut când aveai doar câteva luni de viață, te-am ținut în brațe, te-am legănat să adormi, am fost în spatele tău când ai deschis cadourile de Crăciun și Paște, te-am îmbrăcat, m-am plimbat cu tine, te-am învățat să urci scările de-a bușilea, ți-am dat de mâncare, ți-am desenat și construit, m-am jucat cu tine, am fost la zilele tale de naștere, ți-am văzut zâmbete și lacrimi. Cu toate astea, am fost alături de tine prea puțin, pentru că astea sunt puținele momente pe care le-am petrecut împreună. Au fost mult mai multe în care nu am fost lângă tine, și tu poate ai fi vrut să fiu. Dar nu am fost, și știu că vor mai fi momente când n-o să fiu, deși tu poate o să îți dorești asta. Știu că vorbim prea puțin și ne vedem prea rar. Ești mare acum, ai împlinit 12 ani. 12! Și eu te-am văzut prea puțin cum crești, ți-am povestit prea puține, te-am luat în brațe de prea puține ori, am fost lângă tine prea rar, te-am ținut de mână prea puțin. Știu că nu e corect că nu am avut ocazia să creștem împreună, cum n-am avut ocazia să cresc nici împreună cu fratele nostru mai mare. Nu totul e corect în viață, ai învățat și o s-o mai înveți, din păcate.
Nu vreau să îți promit nimic, nu vreau să îți urez nimic, nu vreau să te asigur de ceva. Vreau doar să îți zic că ești parte din sufletul meu. Poate nu e destul, poate nu înseamnă nimic pentru tine, poate nu compensează momentele când nu am fost lângă tine. Însă pentru mine, înseamnă totul. Înseamnă că te iubesc, că mă gândesc la tine. Pentru mine asta înseamnă că suntem legați, nu doar prin sângele patern care ne curge prin vene, ci cu o legătură de la inimă la inimă, o legătură pe viață. Poate totuși pot să îți promit ceva: îți promit că nu voi da niciodată drumul sforii care ne leagă sufletele.
Știu că fac prea puțin parte din viața ta, că știu prea puține despre tine, că te cunosc prea puțin, că nu sunt foarte des alături de tine. Poate acum crezi că eu asta îmi doresc, că eu am ales asta și că mi-e de ajuns. Eu îți spun că nu e alegerea mea, nu e dorința mea, și nu eu am făcut ca lucrurile să stea în felul acesta, doar că deseori erau prea puține opțiuni, sau deloc. Știi? E greu să simți dorul. Sper totuși ca tu să nu îl simți, să trăiești viața ta minunată de copil. Ai o viață frumoasă, ești înconjurat de oameni care te iubesc, cu care te simți bine și care îți umplu viața, și e perfect să fie așa. E minunat că ești un copil curat și inocent care se bucură de viață. Dar să știi că eu mă gândesc de multe ori la tine, mă întreb ce faci, cum ești, și mi se face dor. Aș vrea să fiu cu tine, să plâng și să sărbătoresc cu tine, să ne bucurăm împreună, să fiu acolo la urcușurile și coborâșurile din viața ta.
Nu pot să îți explic ce am simțit acum, când te-am văzut. Pe de o parte sufletul mi-a râs, căci te-am văzut mare, frumos, curios și plin de viață, trăind în lumea asta frumoasă a ta. Pe de cealaltă, sufletul mi s-a strâns când am văzut cum timpul s-a strecurat printre noi, când am văzut că nu mai ești mititel cum te-am văzut prima data, și când mi-am dat seama cât am lipsit din viața ta, cât aș fi vrut să te văd mai des cum crești, și cum nu pot schimba ceea ce a trecut.
Eu am viața mea, tu pe a ta. Ne intersectăm ocazional, periodic, nu cât aș vrea, nu cât ar trebui. Poate vrei să dai vina pe mine pentru că, uneori, nu am fost lângă tine. Și e în regulă dacă asta simți, poate chiar este vina mea, dar să știi că eu am făcut tot ce am putut mai bine, cum am putut și știut. Cum ziceam, eu am viața mea, din care mereu vei face parte, dar sunt și lucruri mărunte de care să mă ocup, am alte preocupări și dorințe, așa că uneori, e greu să le aliniez corect pe toate. Poate de multe ori, am ales altceva în locul timpului petrecut cu tine, poate într-o zi o să pot să îți explic mai bine de ce, însă acum vreau să îmi cer iertare pentru momentele când ai suferit din cauza mea. Dar să știi că am făcut și mereu o să fac, tot posibilul să fiu lângă tine atunci când ai nevoie de mine și în momentele importante din viața ta.
Am plecat cu un nod în gât, cu lacrimi în ochi, de bucurie că ai crescut mare, de tristețe că nu am fost lângă tine să te văd cum crești. Am încredere că o să fie mai bine, că timpul ne va apropia, că o să fim împreună mai mult și mai frumos, că o să pot să îți țin sufletul la căldura sufletului meu și că relația noastră va înflorii și mai frumos și mai mare. Am încredere că împreună nu înseamnă doar fizic, ci că înseamnă unirea sufletelor nostre. Tu ești și vei fi mereu parte din sufletul meu, și sper să pot păstra mereu locul pe care îl am în sufletul tău.
Sursă fotografie
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu