De foarte mute ori viața e grea, e complicată, problemele apar de după colț fără semnalizare, sau avertismente, și dau peste noi, și de multe ori ne iau pe nepregătite. Deci (aproape) toți avem probleme, și pentru fiecare dintre noi, propriile probleme sunt cele mai grave și mai importante, iar asta este normal, și mai normal este să ne preocupăm să ne rezolvăm problemele și neînțelegerile. Și facem asta zi de zi, și este perfect normal. Însă câteodată, ar mai fi cazul să ne oprim puțin din tot și să privim în jurul nostru, în natură, în oamenii de lângă noi, în sentimente și în noi înșine. Să ne uităm la ce avem, la ce am primit, la tot ce ne face să ne simțim vi și fericiți, și atunci, chiar dacă și pentru doar câteva secunde, să uităm de griji, de probleme și de neînțelegeri și să mulțumim pentru tot ceea ce avem. Uneori ne îngrijorăm atât de mult de ce ne mai trebuie, de ceea ce avem nevoie, de ceea ce vrem să obținem, și uităm să ne mai bucurăm pentru ceea ce avem deja, pentru toate lucrurile, momentele și persoanele care ne fac fericiți, uităm că totuși, suntem norocoși, și doar pentru că trăim, sau poate pentru că iubim și suntem iubiți, pentru că avem persoanele dragi lângă noi, pentru că azi, sau ieri sau mâine, vor fi zile bune, pentru că putem vedea soarele, și stele și putem simții pământul sub picioare sau apa rece peste glezne. Avem o grămadă de lucruri pentru care ar trebui să fim recunoscători, însă, prinși în problemele zilnice, uităm să le mai apreciem.
Nu zic că ar trebui să ne prefacem că totul este bine, că viața nostră este perfectă și că pentru noi, problemele sunt un mit. Nicidecum, nu, pentru a fii fericiți și sinceri cu noi, trebuie să ne trăim viața așa cum este ea, cu bune și cu rele, nu trebuie să ascundem tot răul sub un covoraș ca și când el nu ar exista. Spun doar că nu ar trebui ca în 90% din timp să privim doar partea goală a paharului, doar lucrurile negative, doar problemele sau doar oamenii răi din jurul nostru, doar ceea ce nu avem. Clar astea ne atrag atenția prin faptul că ne fac triști, supărați, neputincioși, frustrați, dezamăgiți, furioși. Și când simțim astea, parcă nu mai putem să simțim nimic altceva. Dar măcar uneori, dacă nu reușim zilnic, să ne oprim pentru a ne bucura, pentru a ne lăsa să fim fericiți.
Mă trezesc în unele dimineți, diminețile acelea perfecte, în care nu mă gândesc la nimic, în care simt doar pacea din mine, în care pot să privesc cerul ore în șir, fie el senin, fie înnorat, cenușiu, albastru sau alb. Și în diminețile astea, prea rare, mă simt dor fericită și recunoscătoare doar pentru că trăiesc, pentru că văd, pot auzii, mirosii, pipăii. Pentru că am la cine apela atunci când am o problemă, pentru că am cel puțin o persoană care se va trezi la trei noaptea doar să îmi asculte frustrările și temerile, pentru că am cel puțin un loc în lumea asta în care mă simt în siguranță, ocrotită și iubită, pentru că seara mă pun sătulă să dorm, pentru că am apă câtă vreau, pentru că am un pat cald în care să dorm, pentru că animăluțele îmi umplu ziua, și pentru că existăm, eu și ceilalți și atât. Și sentimentul acela, sentimentul de fericire supremă, când parcă nimic nu ți-l poate lua - și totuși un simplu gând îl poate omorî, este cel mai eliberator și mai curat sentiment. Și mi-aș dori, ca toți să ne oprim din când în când, doar pentru a simți asta, doar pentru a ne simții fericiți și recunoscători căci mi se pare că prea des, uităm cât suntem de norocoși.
Sursă fotografie
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu