Ca firi, noi oamenii, căutăm să avem alte persoane în jurul nostru, să ne împărțim și împărtășim sentimentele, să ne privim, să vorbim, să simțim împreună. De când ne naștem căutăm atenție, iubire, timp, afecțiune, oameni de care să ne legăm și alături de care să ne începem viața.
Scenariu ideal ar fi ca noi de copii să primim toate astea, să ni se valideze sentimentele, să ni se acorde timp de calitate, să fie alături de noi, să ni se ofere atenție și să ni se arate că și cât suntem de iubiți. Cum spuneam, aceasta ar fi scenariul ideal, însă sigur nu cel mai comun, cel puțin nu în România. Motivele din care copiilor nu li se oferă toate acestea sunt multiple și diferite, și de puține ori pentru că părinții chiar nu-și iubesc copiii, ci de cele mai multe ori pentru că ei cred că așa e cel mai bine pentru copil, că nu sunt informați, că așa au au văzut sau auzit la alții, că nu știu altfel, că nu au timp, că nimic niciodată nu ajunge, că sunt nervoși, neîmpliniți, cu răni nevindecate etc.
Cel mai mare rău pe care îl provoacă lipsa atenție și a afecțiunii, este fuga noastră disperată de a le avea, în care ne avântăm cu ochii aproape închiși. Și atunci când primim ceea ce nu am prea primit, ceea ce ne dormim, atenția după care tânjeam, nu mai contează când, unde și cu cine, când în realitate contează atât de mult. Dar e ca la orice, când simți aceea nevoie zi de zi, noapte de noapte, când te macină dorul de ea, când parcă nu mai poți respira de nevoia ei, n-ai cum să mai stai să fii și precaut, și să ai grijă atenția cui o primești. Așa ajungem să acceptăm oameni care ne fac rău, să suportăm relații defectuoase, așa ajungem să facem copii de care nu suntem în stare să avem grijă și poate nici nu ni-i dormim, ca la rândul nostru să nu le oferim atenția de care au nevoie. Așa ajungem să acceptăm situații care ne rănesc, să ne deschidem sufletul în fața oamenilor care intră acolo doar pentru a lua, să ne mulțumim cu mai mult decât puțin, și să credem că doar asta merităm, să credem că nu merităm mai mult, să nu ne cunoaștem valoarea și să ne lăsăm călcați în picioare.
Pentru toți cei care caută atenția oriunde, pentru care să vorbească sau să se întâlnească cu cineva depășește dorința, și se simte ca o nevoie, pentru toți cei care credeți că nu meritați mai mult, că nu vă poate fi mai bine, să știți că nu e vina voastră și că meritați tot ce e mai bun și mai frumos în lume. Că meritați să fiți iubiți, respectați, apreciați, să aveți oameni buni și blânzi în jurul vostru. Și pentru voi puteți și meritați mai mult, de voi depinde să fiți bine și mulțumiți și să trăiți viața pe care v-o doriți.
Iar pentru toți oamenii, să știți că lipsa de atenție și a afecțiunii, mai ales în cazul copiilor, ne poate dăuna foarte multe atunci în viață. Așa că pupați, îmbrățișați, țineți în brațe, iubiți, drăgăliți, spuneți cuvinte frumoase, fiți blânzi și buni cu cât mai mulți, cât mai des. Oamenii au nevoie de atenție și noi avem nevoie să oferim atenție.
Sursă fotografie
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu