marți, 30 ianuarie 2018

Un an și 15 zile





Da, cam atât a trecut de când am scris primul articol pe blog. Acesta este. De mult timp m-a bântuit gândul de a începe un blog, dar am tot amânat din diverse motive, dar realitatea era că îmi era frică (dacă mă întrebați acum de ce anume, nu cred că aș putea să vă dau un răspuns exact). Dar într-o zi din ianuarie 2017, 8-9, nu-mi mai amintesc sigur, am înghițit în sec și mi-am zis „gata, îl fac”. Mi-a luat ceva până i-am dat numele, până m-am hotărât cum vreau să arate; l-am schimbat de grămezi de ori și până la urmă a ieși ceva acceptabil. Dacă ați citit pe vremea aceea, deși mă îndoiesc, ați fi observat fundalul roșu aprins de la care te dureau ochii - ulterior l-am schimbat cu o nuanță care - cel puțin pe mine, nu mă deranjează la ochi; dar dacă pe voi vă deranjează anunța-ți-mă într-un comentariu ca să pot modifica. Mi-au mai trebuit câteva zile până să îmi fac curaj să și postez.

Mă gândeam, oare ce să scriu, am stat eu așa în fața laptopului, vreo oră și exact 0 idei. M-am mai uitat prin caiete (unde îmi scriam gândurile, nedumeririle, trăirile), am început să răsfoiesc jurnalul și voila, am găsit ceva ce mi se părea cât de cât ok. Așa a apărut Momentele vin și trec.

Citisem înainte de a îmi face blogul că majoritatea blogărilor renunță în primul an, din cauza traficului scăzut. Ei bine a trecut un an (și 15 zile) și sunt tot aici, ba chiar, mult mai dornică să păstrez și consolidez legătura cu voi, cititorii mei, indiferent care este numărul vostru.

Cum scrie și în descrierea blogului, întâi, acest blog este cu și despre mine. Deci blogul a fost făcut ca un jurnal, menit să vă ajute și pe voi, în cazul în care poate. M-a ajutat enorm și mă ajută și mai mult când știu că măcar un pumn de oamenii îl citesc, și dacă pe unul singur, l-am ajutat cumva, l-am făcut să zâmbească, l-am pus pe gânduri, l-am făcut să nu se mai simtă singur, atunci blogul acesta trebuie să existe. Pentru asta mi-aș dori să îmi lăsați sugestii de articole, lucruri despre care a-ți vrea să auziți; sau poate aveți nevoie doar pentru a fi ascultați sau pentru a cere sfaturi, pentru toate astea (cel puțin) eu, sunt aici. Așa că ne auzim la cutiacutrairi@yahoo.com.

Deci eu sunt aici și voi fi atâta timp cât îmi va face bine, cât mă va ajuta pe mine și pe voi. Sper ca asta să se întâmple încă mulți ani de acum înainte.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu