Adevărul mai presus de frici

Lumea poate fi privită în atâtea feluri, de atâția ochi încât cu greu ne mai dăm seama care e cu adevărat realitatea, care e adevărul.

Putem  fura, putem minții, ne putem minții pe noi, dar noi cunoaștem adevărul și mereu adevărul rămâne adevăr. Putem minții despre ce credem, despre ce ne dorim, ce simțim, cine suntem, cine vrem să fim, pe cine ne dorim și multe altele, iar motivele sunt multe și diferite, însă noi știm adevărul, și doare atât de tare că noi știm că mințim, că ne prefacem, continuăm să mințim știind cât suntem de lași încât nu avem curajul să luptăm cu noi și să recunoaștem adevărul.

Până la urmă poate reușim să recunoaștem adevărul, cel puțin pentru noi și să-l acceptăm, dar ne oprim aici. Cum putem să-l recunoaștem în fața celorlalți când ceilalți nu înțeleg, când ceilalți judecă și interpretează?

Ce se întâmplă atunci când reușim cu adevărat să recunoaștem adevărul, indiferent de interpretări sau consecințe? Ne simțim mai aproape de noi, sau doar ne îndepărtăm de ceilalți?

Până la urmă, de ce mințim? Eu cred că mințim de frică, de grijă, din egoism, din disperare, din precauție. Mințim pentru că știm că nu vom fi înțeleși, mințim pentru că vom fi judecați, excluși, abandonați. Mințim pentru că ne este frică de consecințe, ne este frică că persoanele ar putea pleca din viața noastră. Uneori mințim doar pentru noi, pentru a ne face nouă bine indiferent de consecințele abătute asupra celorlalți, alteori mințim pentru că vrem să protejăm, sau pentru că suntem disperați, sau poate pentru a evita un conflict. Și cel mai grav e când ne mințim și pe noi, pentru că nu vrem să acceptăm adevărul, pentru că vrem să credem, gândim, simțim altceva.

Și poate, da, adevărul ne îndepărtează de ceilalți, dar oare aveam nevoie de oameni care ne lasă baltă doar pentru că nu suntem cum credeau ei că vom fi? Persoane care ne abandonează doar pentru că nu suntem ca ei, persoane care o să iasă din viața noastră prima dată când ei se vor simți trădați deși noi nu am făcut altceva decât să spunem și facem ce simțim. Avem nevoie de astfel de persoane?

Dar pentru persoanele pentru care contăm, pentru persoanele care ne înțeleg și ne respectă, adevărul doar ne va apropia de ei, va distruge zidul dintre noi pe care noi l-am ridicat din teamă – teama de a nu fi judecați și neînțeleși, și va favoriza o relație sănătoasă, onestă și de încredere. 

Da, adevărul doare, poate toți am simțit asta, dar avem datoria morală față de persoanele pe care le iubim, persoanele care ne sunt devotate, să fim sinceri cu ele, să le respectăm. Și da, există și persoane care nu pot face față adevărului, dar consider că este mai sănătos ca orice minciună îmbrăcată frumos.  Sinceritatea înseamnă respect, iubire și încredere.

Încrederea e atât de prețioasă, însă și atât de fragilă. De ce să o distrugem cu o minciună? De ce să lăsăm să se facă crăpături în zidul încrederii pe care ceilalți o au în noi? 

Haideți să avem încredere în persoanele de lângă noi și în noi, haideți să fim sinceri și deschiși. Noi avem nevoie de asta, oamenii au nevoie de asta, relațiile au nevoie de asta pentru a se dezvolta armonios, frumos și curat.

Sursă fotografie